Înregistrare
Or


O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Destiny 2, prima continuare al originalului Destiny, va fi lansat în 8 septembrie pe PlayStation 4, Xbox One și Windows PC, a anunțat azi Bungie.

„Casa noastră a fost atacată”, a început comandantul Zavala vorbind soldaților lui rămași. „În ciuda sacrificiilor făcute de mulți Gardieni curajoși, am pierdut totul: Turnul, orașul nostru, casa noastră. Invadatorii, o armată Cabal de elită, cunoscută drept Red Legion, a fost condusă de un inamic pe nume Ghaul. (Bungie nu se referă la acei inamici folosind numele Cabal, dar versiunea Collector’s Edition este are tema Cabal)

Trailerul are un discurs similar și parcă mai puțin convingător din partea lui Cayde-6, iar Vanguardul Warlock, Ikora Rey, are o singură replică. (Cayde și scoate în evidență faptul că Gardienii vor avea sa o ia de la început în Destiny 2, în ceea ce privește echipamentul și banii)
Totul este concentrat pe personaje pline de personalitate, ceea ce este aproape opusul primului titlu. Toate cele trei personaje își primesc vocea de la aceeași actori din jocul precedent: Lance Reddick pentru Zavala, Gina Torres pentru Ikora și Nathan Fillon e Clayde.

Precomenzile sunt acum disponibile pentru diferite ediții de Destiny 2. Clienții care precomandă orice ediție a jocului vor primi acces mai devreme la beta, care va fi disponibil pe toate cele trei platforme. (Beta-ul va fi până la urmă deschis și celor care nu au precomandat jocul). Bungie va da drumul la beta în vara aceasta. Studioul va publica material video cu gameplay pe 18 mai, în timpul unui livestream.

la fel ca şi cu jocul original, Bungie şi Activision pun la vânzare un Expansion Pass care oferă accesul la două DLC-uri viitoare care vor avea preţul de 34,99$. Preţul sugerează că din nou, aceste expansiuni vor costa 19,99$ în cazul în care vor fi vândute individual. Momentan nu sunt disponibile detalii despre vreun add-on, dar un logo pentru primul sugerează va avea legătură într-un fel cu Trials of Osiris. Logoul expansiunii 2 este sigiliul lui Rasputin, Warmind-ul din Old Russia prezentă în primul Destiny.

Altă asemănare între primul şi al doilea titlu este că jucătorii de pe PlayStation vor primi conţinut exclusiv care va rămâne exclusiv pentru cel puţin un an – până în toamna din 2018. Spre deosebire de primul joc, Destiny 2 nu va disponibil pe Xbox 360 şi PlayStation 3; Bungie şi Activision au abandonat platformele generaţiei anterioare încă de la cea mai recentă expansiune lansată pentru Destiny, Rise of Iron.

destiny

Destiny 2 va costa 59,99$ individual, şi 89,99$ împreună cu Expansion Pass-ul. Există trei ediţii ale jocului care sunt mai scumpe, iar toate mai vin şi cu Expansion Pass-ul. Digital Deluxe Edition (99,99$) va veni cu trei bunuri digitale: o sabie legendară, un emote legendar şi o emblemă cu Imperiul Cabal. O ediţie limitată materială va fi disponibilă la acelaşi preţ, exclusiv la magazinele GameStop. Acel pachet va conţine obiectele aflate în Digital Deluxe Editio, care vor fi împachetate într-o caracasă Steelbook înăuntrul unei cutii cu desene pe tema Imperiului Cabal, împreună cu patru obiecte fizice.

Mai presus de toate, va mai fi disponibil un Collector’s Edition pentru Destiny 2 pentru 249,99$. Va veni cu tot conţinutul digital şi fizic menţionat anterior, cât şi cu două obiecte exclusive. Unul dintre ele este Frontier Kit, care include o pătură solară, un încărcător prin USB solar şi un paracord. Celălalt este un Frontier Bag, care poate fi purtat ca un ghiozdan normal sau ca o sacoşă de mesager şi poate căra un laptop de până la 15 inch. Puteţi vedea tot pachetul în poza din josul articolului.

Dezvăluirea trailerului pentru Destiny 2 de azi este succesorul unui teaser animat, pe care l-a publicat Bungie săptămâna aceasta, cu o zi după anunţul continuării. Acel video intitulat „Last Call”, care îl arăta pe Cayde 6 care se afla într-un bar pe jumătate distrus şi povestea unui robot ce făcea curățenie amintiri din război. Acel teaser sugerează că noul Destiny nu va fi aşa de serios ca predecesorul său, chiar dacă situația pare să fie mai gravă ca înainte cu armatele Cabal care invadează The Last City.

Destiny 2 apare după trei ani de la lansarea primului titlu, care a fost lansat în 9 septembrie 2014 pe PlayStation 3, Xbox 360, Xbox One şi PlayStation 4. Bungie a publicat patru expansiuni pentru joc: The Dark Below în decembrie 2014, House of Wolves în mai 2015, The Taken King în septembrie 2015 şi Rise of Iron în septembrie 2016.

Lasa un comentariu
%d blogeri au apreciat: