The Great Whale Road Review
Poveste9
Gameplay6.5
Grafică și sunet7
7.5Scor
Reader Rating: (0 Votes)
0.0

Mitologia nordică, mai ales elementele legate de vikingi, viața și religia lor prezintă un imens interes în cultura media actuală. Vedem filme, seriale, documentare și jocuri care încearcă să exploateze această temă. Dacă vorbim de jocuri, The Banner Saga este primul care îmi vine în minte din această categoria dar mai sunt și multe altele, unele mai bune altele mai slabe. Acum am pus mâna pe un joc proaspăt lansat numit The Great Whale Road, creat de studioul spaniol Sunburned Games. Estetic vorbiind, când am văzut primele imagini mi-a sărit gândul direct la Banner Saga, dar din primele minute de joc mi-am dat seama că este ceva cu totul diferit.

Poveste

The Great Whale Road este un RPG cu poveste istorică și joc de tip turn-based. Acțiunea este plasată în Evul Mediu și îi are în centru pe locuitorii din teritoriul danez, Úlfarrsted, un sat situat pe o mică insulă în Marea Nordului pe granița danezo-saxonă. Jocul ne propune o campanie prin intermediul căreia vom traversa teritoriile actuale ale Danemarcei și Regatului Unit al Marii Britanii. Personajele primesc misiuni (questuri), progresează, sunt definite de clase diferite și pot fi echipate cu arme.

Gameplay

Fiind un joc bazat pe o poveste, acesta implică destul de multe momente în care va trebui să te oprești și să citești povestea pentru a înțelege ceea ce se întâmplă. Fiind un RPG, îți alegi una din cele 4 clase de personaje și roluri precum luptător, constructor de bărci, vânător sau preot. De asemenea, fiind un joc de tip turn-based, acest lucru indică un nivel de strategie care trebuie aplicat în joc. Lucruri bune luate individual, împreună însă puteau să fie mai bine închegate și am să încerc să vă explic și de ce în ceea ce urmează.

The Great Whale Road începe cu o poveste clasică pentru mitologia vikingă. Toți luptătorii din satul tău pleacă într-o expediție și nu se mai întorc și tu ești numit ca și căpetenie a clanului. Astfel îți începi aventura și pleci într-o misiune de răzbunare, iar primele minute din joc îl fac să pară unul de citit, să zic așa, un fel de nuvelă vizuală fără animații. Povestea este interesantă însă în acest punct eram confuz și aveam impresia că pozele din pagina de prezentare a jocului mi-au creat o impresie falsă asupra lui. După ce termin ide citit ești trimis în joc și îți primești misiunile. După fiecare misiune terminată primești un nou capitol să-i zic așa de citit. Povestea este interesantă și captivantă în mare parte, mai ales pe linia principală de joc, însă, din păcate, nu multă lume mai citește zilele astea și din acest motiv mulți jucători vor discredita jocul din acest aspect și este păcat.

Trecând la gameplayul efectiv, The Great Whale Road este împărțit în două etape, una de vară și alta de iarnă. Una este de planificare, iarna și cealaltă de acțiune, vara. Iarna trebuie să-ți rezolve problemele interne din sat, precum să cauți rezolvări în conflictele apărute între diferiți membrii ai societății tale sau să încerci să rezolvi misterul găinilor dispărute. Probleme nesemnificative pentru un luptător, nu? Trebuie totuși acoperite și acest lucru se face într-un stil similar cu cel al jocurilor de strategie, dar mult prea subțire pentru ca jocul să fie încadrat într-unul de acest fel. Poți să-ți trimiți țăranii la diverse munci, precum adunatul de mâncare, bunuri pentru comerț sau uz intern sau îi poți antrena pentru a-i transforma în soldați. Îți poți upgrada clădirile sau bărcile și aceste activități se realizează aproape instant, n ustai după ele ca în jocurile clasice de strategie.

Vara trebuie să explorezi, să vânezi și să faci diverse misiuni care implică lupta efectivă. Poți face și comerț, deci combini strategia și acțiunea și, spre deosebire de iarnă, jocul este mai alert și ai mai multe de făcut. Totul se învârte în jurul comerțului, pe care trebuie să-l faci pentru că ai nevoie de materiale pe care nu le găsești pe insula ta. Pentru a-ți proteja bărcile va trebui să te lupți și să îndeplinești anumite misiuni. Sistemul de luptă este unul de tip turn-based și ocupă mai bine de jumătate din toată activitatea din joc. Ai momente ca în Heroes of Might and magic când apare un adversar, adică o casetă de atenționare, să fiu mai precis, dai ok și intri în luptă. Armele sunt cam toate la fel, dar poți atribui anumite abilități luptătorului tău care fac lucrurile ceva mai interesante. Interesant e și faptul că oamenii tăi nu îți sunt tot timpul loiali și câteodată nu intră în luptă cu tine, ceea ce face luptele mai dificile și aduce un aer de incertitudine în joc. Din păcate însă, după un timp te aștepți la ceea ce urmează să se întâmple și totul devine extrem de previzibil și repetitiv, iar într-un final te plictisești.

Din păcate, tot jocul, cu excepția poveștii devine repetitiv și nu te scoate din rutine. Premisele erau bune pentru un joc de succes, dar producătorii se pare că au băgat ce le-a plăcut lor din alte jocuri în acesta și după ce au văzut că funcționează nu au insistat asupra lor și nu le-au dezvoltat suficient. Eu consider că ar fi fost de lucru la multe chestii, care sunt prezente dar nefinalizate. Lupta ar trebui să fie mai complexă, clasele în afară de cea de atac sunt cam inutile, vrăjile sau abilitățile să zic mai bine sunt prezente dar multe nu au efect, misiunile sunt repetitive și nu aduc nici un fel de prospețime odată cu progresul în joc.

Grafică și sunet

Pe partea de grafică, The Great Whale Road arată ca un roman pictat. Vă aduceți aminte de cărțile cu ilustrații pe care trebuia să le citim la școală, care la câteva pagini aveau câte un desen? Cam așa arată și jocul. Nu zic că acest lucru e rău, combinând cu fontul ales pentru text care e prezent mai tot timpul, dă impresia de roman, însă nu știu câți jucători va atrage această strategie. Grafica este realizată în 2D, într-un stil izometric și pe hartă te miști în stilul jocurilor de strategie ca Age of Empires 2, de exemplu. Designul hărții, costumele personajelor și tema jocului are inspirație istorică și producătorii se mândresc cu faptul că au reușit să captureze esența civilizației nordice. Coloana sonoră este caracterizată de un set de melodii specifice din nou jocurilor de strategie care încearcă să surprindă esența vremurilor pierdute în istorie, dar, specific acestor jocuri, tinde să intre în anonimitate pentru că va deveni ignorată de majoritatea jucătorilor.

Concluzie

 

Chiar dacă jocul are cam de toate, singurul lucru care pare să fie complet sau finalizat este povestea. În rest putem spune că are de toate și nimic, pentru că mai nimic nu este dus până la capăt. Premisele sunt bune și The Great Whale Road are premise bune, dar dă impresia că nu este finalizat, fiind de lucru pe toate planurile. Grafica este bună dar nu aduce absolut nimic inovator și nu are un factor „wow”, iar jocul pare mai degrabă o carte decât un produs digital. Nu mă înțelegeți greșit, jocul nu este rău, dar mă așteptam la mult mai mult și pentru ce are de oferit în acest moment este cam scump.

About The Author

Poza de profil pentru CapShot

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published.