Înregistrare
O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.
Kingdoms and Castles review
Gameplay6
Sunet7.5
Grafică7.5
7Scor
Reader Rating: (3 Votes)
3.8

Kingdoms and Castles este noul city builder dezvoltat Lion Shield, LLC. El s-a lansat pe data de 20 iulie 2017 pe Steam, iar dezvoltatorul mi-a oferit posibilitatea de a-l încerca, iată părerile mele despre acest joc.

Poveste și Gameplay

În Kingdoms and Castles trebuie să îți dezvolți un regat pornind de la un mic sătuc. Regatul este supus la diferite provocări la care trebuie să supraviețuiască. Există o mulțime de pericole care îți pândesc poporul, vikingi nemiloși care devin tot mai periculoși pe măsură ce tu devii mai puternic, un dragon care vine și îți pârjolește câmpurile cu mâncare sau casele oamenilor, furtni care îți pot da foc la clădiri sau pur și simplu tu poți fi un pericol pentru poporul tău.

Ca și orice rege, ai oameni care te sfătuiesc, un reprezentant pentru armată, unul pentru agricultură și unul care îți spune de ce este nevoia ca oamenii tăi să fie fericiți. Asigură-te că țăranii tăi au mâncare pentru iarnă, au un spital unde să se trateze în caz că se îmbolnăvesc și o taxă decentă. Construiește biserici și taverne pentru a avea un loc unde să se distreze și să socializeze. Poți chiar organiza festivaluri în centrul orașului, pentru a le ridica moralul.

Eu am jucat destul de mult acest joc și am reușit să îi găsesc unele probleme. O mare problemă este legată de mâncare. După ce depășești un anumit număr de locuitori, mâncarea devine o problemă majoră. Chiar dacă aveam hambarele pline de mâncare oamenii mureau de foame și nu înțelegem de ce, după aceea mi-am dat seama că terenurile de mâncare trebuie să fie aproape de case și nu consider că e normal deoarece din cauza aceasta nu puteam să construiesc ziduri doar în jurul caselor pentru că ei tot timpul au nevoie de mâncare. Am căutat și prin recenziile de pe Steam și am observat că există mai multe persoane care se plâng de aceeași problemă.

A doua problemă este legată tot de mâncare sau cel puțin de ferme. O fermă trebuie construită pe pământ fertil, iar eu la început am ales o hartă la întâmplare și în cele din urmă am rămas fără pământ fertil sau de multe ori pământul fertil este destul de rar și este întrerupt de pământ infertil ceea ca mă încurca să îmi fac o cetate simetrică pentru că trebuia să fac astfel încât să nu pun clădiri peste pământ fertil. O rezolvare ar fii să se adauge o modalitate de a face pământul fertil.

Grafică și sunet

Dezvoltatorii au ales o grafică bazată pe forme geometrice cu laturi, există foarte puține obiecte în joc care să fie perfect rotunde sau să nu aibă colțuri, ceea ce este destul de original și chiar arată foarte bine.

În mare parte nu am de ce să mă plâng când vine vorba de sunet, muzica este potrivită și nu am simțit să mă deranjeze.

Concluzie

Kingdoms and Castles este un city builder foarte relaxant care pe mine m-a ținut ocupat ore întregi încercând să îmi creez un regat impresionant.El se află pe Steam la un preț destul de mic în comparație cu ce oferă jocul, $9,99.

 

About The Author

Poza de profil pentru Patrick

Related Posts

%d blogeri au apreciat: