Înregistrare
Or


O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Accesoriile de gaming s-au înmulțit considerabil în ultimul timp și au devenit din ce în ce mai scumpe. Adevărul este că odată cu calitatea unui produs crește și prețul de producție și automat și cel de vânzare, însă producătorii au început să introducă produse care înainte nu atrăgeau nici un gamer în lumea acestora, prezentându-le ca revoluționare și de neprețuit pentru orice gamer. Așa au apărut diverse accesorii RGB, învelitori de cabluri, suporți pentru cabluri, ventilatoare de mâini sau instrumente care promit să alunge transpirația din palma jucătorului. Dar nah, dacă vrei să fii PRO, trebuie să cumperi aceste produse că doar sunt folosite de „staruri” din esports. Din aceeași categorie am văzut prin decembrie ultima găselniță de la Thermaltake, o firmă de altfel respectabilă cu produse chiar bune, pe toate gamele, un nou scaun denumit Thermaltake X Comfort Air. Acesta este primul scaun de gaming care are ventilatoare active care vă vor răcori, până la 1,5 grade C șezutul. Sistemul de răcire din interiorul acestui scaun se bazează pe patru ventilatoare adăpostite în baza scaunului, care a fost prevăzută cu piele perforată. Thermaltake menționează că acest sistem de reglare poate răci scaunul cu între 0,6 ° C și 1,5 ° C. Nivelul de zgomot al ventilatoarelor este indicat ca 32 DB. Și cum curiozitatea mă omoară, am decis să testez noul produs, chiar dacă acum e iarnă și încă e destul de frig.

Haideți să dăm, un ochi pe specificațiile tehnice prima dată:

FOAM TYPE HIGH DENSITY MOULD SHAPING FOAM
FRAME COLOR BLACK-RED
FRAME CONSTRUCTION METAL
CHAIR COVER COLOR BLACK-RED
CHAIR COVER MATERIAL PVC LEATHER
ADJUSTABLE ARMRESTS 4D ADJUSTABLE ARMRESTS FRONT/ BACK SLIDING FUNCTION LEFT / RIGHT LATERAL SLIDING FUNCTION CLOCKWISE / ANTI CLOCKWISE ROTATION HEIGHT ADJUSTMENT
ARMREST PAD SIZE 27CM X 10CM
MECHANISM TYPE Z-SUPPORT TILT MECHANISM
ADJUSTABLE TILT ANGLE 3~14°
TILT LOCK YES
TILT ANGLE LOCK YES
GAS LIFT CLASS 4
CHAIR/SEAT BACK STYLE HIGH-BACK
ADJUSTABLE BACK ANGLE 85°~160°
ADJUSTABLE LUMBAR CUSHION YES
ADJUSTABLE HEADREST YES
BASE TYPE 5-STAR ALUMINUM BASE
CASTER SIZE & MATERIAL 3″ CASTER/PU
ASSEMBLY REQUIRED YES
FAN 6025 X 4
OUTLINE DIMENSION 66 X 25 MM
ROTATIONAL SPEED 5100 R.P.M ± 10%
MAX. AIRFLOW 21.3 CFM (FT3/MIN)
MAX. STATIC PRESSURE 7.1 MM-H2O
BEARING TWO BALL BEARING
NOISE LEVEL 32.0 DB(A)
LIFE EXPECTATION 75000 HRS AT 40°C
SEAT SIZE 50CM(FRONT) X 45CM(BACK) X 51.5CM D
HIGHEST SEAT HEIGHT 58CM
LOWEST SEAT HEIGHT 48CM
DEPTH SEATING AREA(TOTAL) 59.5CM
DEPTH SEATING AREA(POINT OF CONTACT) 51.5CM
MAXIMUM ARM HEIGHT 83CM
MINIMUM ARM HEIGHT 65CM
BACKREST HEIGHT 83.5CM
BACKREST SHOULDER WIDTH 53.5CM
BACKREST PELVIS WIDTH 31CM
WIDTH ARMREST 10CM
DEPTH ARMREST 27CM
PACKAGE SIZE 94CM(L) X 72CM (W) X 41CM(H)
NET WEIGHT (APPROXIMATE) 27KG
GROSS WEIGHT 32.2KG
WEIGHT CAPACITY 150 KG

Pentru că acesta este punctul unic al scaunului, am să vorbesc prima dată despre sistemul de răcire al acestuia. Pentru a atinge performanțe maxime de răcire, designul optimizat de răcire cu aer al scaunului direcționează fluxul de aer raționalizat prin baza scaunului prin comprimare aerodinamică, evitând astfel pierderea inutilă a aerului pentru o eficiență maximă a fluxului de aer. În plus, utilizarea unei plase cu cu găuri de ventilație sub piele din PVC îmbunătățește performanțele de răcire și reduce efectele de zgomot și vibrații. Schema pentru acest sistem arată cam așa:

Sub șezut ai și un controller cu care poți regla viteza de rotație a ventilatoarelor, care are trei trepte, dar și poți conecta sau deconecta cele 4 ventilatoare. Chiar dacă inițial ideea de a pune ventilatoare pe scaun mi se părea destul de idioată, după testare nu mai sunt așa de pornit împotriva acestui sistem pentru că elimină destul de mult transpirația care se acumulează stând pe un scaun normal din piele. Totuși, când e mai frig în casă, mai ales în perioada asta, chiar și cu sistemul de răcire oprit, șezutul e rece tot timpul. Asta implică problema majore de confort în lunile reci. Trebuie să îl testez și la vară să văd diferența, dar pentru perioada aceasta senzația e destul de nasoală. Sistemul de răcire are nevoie și de o conexiune la curent, deci implică și un cablu pe dedesubt și tot timpul mi-a fost frică să nu mă împiedic de el.

Trecând de partea cu răcirea haideți să vorbim puțin despre celelalte elemente ale scaunului. Construcția lui X Comfort Air este una destul de solidă, cadrul fiind construit din oțel îmbunătățit. Rama este echipată cu spumă de memorie și piele de înaltă calitate din PVC bi-cast, care este accentuată cu cusături frumos lucrate. Baza scaunului este din aluminiu și dispune de o structură de prindere solidă. sub șezut sunt așezate cele 4 ventilatoare și controllerul. Piciorul de susținere este pe bază de gaz și este unul de înaltă calitate și se poate regla pe o înălțime de 10 cm, între 48 și 58cm. Baza scaunului este formată din 5 brațe și este construită din aluminiu, iar roțile au circumferință de 7,5 cm și sunt construite din materiale de calitate. Per total, scaunul este extrem de solid și stabil, un mare plus față de mulți competitori.

Ca toatele scaunele de gaming, Thermaltake X Comfort Air este prevăzut cu o cotieră decentă, reglabilă în toate direcțiile. Aceasta este destul de solidă și nu mișcă aiurea când te sprijini pe ea. Înclinarea scaunului este de maxim 160 de grade, cu un sistem de blocare a poziției controlată de un buton plasat sub scaun. Tapițeria este din piele din PVC care arată foarte bine. Spătarul matlasat asigură tracțiune în timp ce este totuși ferm și nu ai senzația aceea urâtă de frică că vei cădea de pe el. Pernele scaunului sunt unele din cele mai bune pe care le-am văzut. Perna de gât are o suprafață rotunjită care o face foarte flexibilă și se poate regla după poziția capului sau gâtului, în funcție de preferințe, iar cea lombară este extrem de confortabilă și destul de mare. Designul lor este unitar cu scaunul și arată foarte bine.

 

Concluzie

Chiar dacă este puțin ciudat, Thermaltake X Comfort Air este un scaun solid ca și construcție, frumos realizat din materiale solide și un competitor serios pe piața scaunelor premium. Prețul este însă unul pe măsură, iar dacă funcție de răcire nu vă încântă în mod special, puteți opta pentru „fratele său” X Comfort – TT Premium Edition care este semnificativ mai ieftin și vine cu aceleași materiale de construcție, dar căruia îi lipsesc funcțiile de răcire.

Lasa un comentariu
%d blogeri au apreciat: