Înregistrare
O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.
The Solus Project VR Review
Poveste8
Sunet7.9
Grafică9
Gameplay6
7.7Scor
Reader Rating: (0 Votes)
0.0

The Solus Project este un joc singleplayer care combină elemente de explorare și aventură cu cele dintr-un joc survival. Lansat pe data de 7 iunie 2016, jocul este dezvoltat de Hourences Games în colaborare cu Grip Games și distribuit de Teotl Studios.

Poveste

Lumea pe care o știm noi este moartă deja, iar personajul tău, bărbat sau femeie depinde de ce vei alege înainte să intri în joc, este ales într-o echipă de recunoaștere cu scopul de a găsi un nou habitat pentru umanitate, dar lucrurile nu vor merge prea bine. La un moment dat nava spațială este lovită de o rază stranie și se prăbușește pe o planetă necunoscută, iar tu vei realiza că ești singurul supraviețuitor. Fiind unicul supraviețuitor, soarta întregii umanități este în mâinile tale, tu va trebui să împărtășești ceea ce ai reușit să descoperi pe noua planetă.

Gameplay

Tutorialul își face foarte bine treaba de a te învăța care probleme au prioritate și care probleme pot fi amânate, fie că vorbim de găsitul mâncării și al apei sau construirea unei torțe care te va ajuta să treci peste nopțile reci și să îți luminezi teritoriul.

Deși jocul este și survival, nu trebuie să te aștepți la un DayZ în spațiu, elementele de survival sunt destul de slabe și de multe ori sunt destul de ciudate și nu prea au legătură cu orice real. Torța, deși folosește ceva ce se aseamănă cu o minge de mâzgă, nu arde niciodată de tot. Amuzant este faptul că că este mult mai periculos să te folosești de lanterna pe energie solară care se poate stinge într-un moment important, decât se te folosești de un băț care este aproape imposibil de stins. Celelalte elemente care pot fi asamblate sunt foarte interesante și este chiar distractiv să afli cum se folosesc noile unelte. Un element care mi-a atras atenția este faptul că poți aprinde torța doar punând-o în foc, lucru destul de interesant.

Jocul nu se prea străduie când vine vorba de dificultate. Pe o planetă nouă, mâncarea se găsește la fel de ușor ca lumina. Planetă ostilă și stranie, mai degrabă Grădina Edenului, mulțumită apei potabile care se găsește cam în orice piatră și fructelor care se găsesc cam peste tot, pe plaje și peșteri. Din ce am observat eu, dezvoltatorul a adăugat elementele de survival pentru a adăuga puțină tensiune jocului, nu pentru a face un joc bazat doar pe elemente de supraviețuire.

Puzzle-urile extraterestre sunt și ele prezente, dar nu sunt așa de atractive precum găsirea unei chei pentru a deschide o ușă misterioasă, sau folosirea teleporter-ului pentru a ajunge în zone ,în mod normal inaccesibile.

Grafică și Sunet

Grafica este foarte bună pentru un joc VR. Eu personal nu am văzut un joc care să arate mai bine până în momentul de față. Sunet și el este foarte bun. Împreună cele două elemente se combină foarte bine și chiar reușesc să formeze o atmosferă spațială.

 

Concluzie

The Solus Project este un joc VR foarte interesant, care poate să își merite cei 18,99$ pe Steam. O problemă destul de majoră când vine vorba de un joc VR, este necesitatea de un PC foarte performant, la care se adaugă prețul imens al unui set de VR, dar dacă deja deții tot ce ai nevoie, eu consider că merită să oferi o șansă acestui joc.

About The Author

Poza de profil pentru Patrick

Related Posts

%d blogeri au apreciat: