Înregistrare
Or


O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.
Sonic Forces Review (Nintendo Switch)
Poveste9
Gameplay5
Grafică6
Sunet9
7.3Scor
Reader Rating: (0 Votes)
0.0

Odată cu apariția noilor console au început să apară anul acesta și continuări ale jocurilor clasice, iar întoarcerea lor a avut destul de mare succes, mai ales pe platforma Nintendo, unde Zelda și  Super Mario Odyssey au dat lovitura. A venit și momentul lui Sonic să revină, iar ultimul joc al seriei dezvoltate de SEGA poartă numele de Sonic Forces. Ne-am jucat și noi acest titlu peste weekend pe Nintendo Switch, dar din păcate jocul nu se ridică la așteptările noastre și nu se apropie de Super Mario Odyssey, chiar dacă vine pe aceeași direcție cu acesta. Producătorii au creat o poveste bună, au avut la dispoziție timp să dezvolte personajul și misiunile și acest lucru se vede, însă când apuci să te joci parcă ești rup de toate acestea și vom explica aceste lucruri în cele ce urmează.

Povestea

Dr. Eggman se întoarce și a transformat Phantom Ruby (MacGuffin de la Sonic Mania) într-un vulpe-robot ciudată cu putere de a clona, numită Infinit. Folosind puterea lui Infinite, el clonează replici ale celor mai mari dușmani ai lui Sonic: Chaos, Shadow, Metal Sonic și Zavok din Sonic: Lost World. Folosind această armată rea, el preia rapid lumea și este misiunea lui Sonic, Classic Sonic și un personaj original creat de tine pentru a forma o rezistență și a salva ziua. Povestea este una clasică pentru seria de jocuri și promite multe, având multe elemente pe baza cărora se poate dezvolta jocul.

Gameplay

Pornind de la povestea creată pentru Sonic Forces, intri într-o lume de la care ai așteptări destul de mari, pentru că ar trebui să reunească la un loc cam tot ce era bun în precedentele jocuri ale seriei. Din păcate însă, caracterele vă spun în mod constant despre modul în care armata dvs. se confruntă cu forțele lui Eggman, vă pun la curent cu ceea ce se întâmplă, dar noi nu vedem nimic din acestea în joc. Totul rămâne la idee de poveste, iar tot ce trebuie noi să facem este să alergăm cu personajul ales după inele galbene, pe terenuri care sunt jumătate 3D și jumătate 2D. Acest lucru nu este neapărat rău, dar când faci același lucru tot jocul, ideea nu mai este așa de distractivă și eu m-am simțit aproape ca și când m-aș fi jucat Minion Rush pe telefon/tabletă.

Jocurile Sonic sunt renumite pentru viteza la care se mișcă și în asta constă farmecul lor, însă când ai o poveste așa bine structurată și ai potențial e păcat să o ignori. În joc se întâmplă multe lucruri, dar treci pe lângă ele destul de rapid și nu apuci săți dai seama ce se întâmplă, iar acest lucru se vede încă din primul nivel. Ai adversari, iar pentru a-i învinge trebuie să apeși rapid anumite taste, iar acest lucru nu este chiar simplu, și chiar dacă le apeși, acțiunea e prea rapidă să o prinzi în întregime. Momentele care ar fi trebuit să fie puncte cheie în joc își pierd impactul deoarece nu sunt implementate corespunzător. La un moment dat, Sonic este aspirat în „spațiu nul”, un gol în care literalmente nu există nimic. Eggman se bucură, spunând că Sonic nu va scăpa niciodată și toată lumea este îngrijorată că nu îl vor mai vedea niciodată. Apoi, intrați într-un nivel rapid, și tot ce trebuie să faci este să apeși un singur buton cât de repede poți, și apoi scapi. Întregul nivel se desfășoară în mai puțin de un minut și evenimentul nu mai este pomenit ulterior.

Problema principală cu Sonic Forces cred că are legătură cu concepția pe care producătorii au avut-o în privința jocului. Sonic era distractiv, nu lua lucrurile prea în serios și era detașat. Acum este serios și o ia pe un drum mai întunecat. Dacă privim filmele de la DC cu Batman și Superman, observăm același trend, iar acolo inamicii devin mai întunecați, mai instabili, mai maturi și mai periculoși. Dacă o iei pe această cale, inevitabil ajungi într-un astfel de punct. Dacă ai face acest lucru cu Sonic, jocul nu ar mai fi destinat copiilor. Nu aș avea nici o problemă nici să fie așa, însă producătorii au ales ceva la mijloc, adică Sonic e foarte serios, inamicii par periculoși, dar tu nu îi înfrunți. La început vorbeam despre acele clone, Chaos, Shadow, Metal Sonic și Zavok, dar aceștia se pierd prin povestea jocului și tu nici nu îi întâlnești de fapt. Cu Chaos și Shadow nu te lupți, air când dai de Zavok, acesta doar te amenință și tu nu te bați direct cu el.

Am insistat destul de mult pe problemele de mai sus pentru că din cauza poveștii bune, jocul m-a dezamăgit și cred că mi-am expus destul de detaliat problemele. Sunt totuși și lucruri bune la Sonic Forces și acestea pornesc de la cele trei personaje cu care joci. Cele trei personaje principale împart jocul în trei tipuri diferite de gameplay. Clasic Sonic este de departe cel mai distractiv. El se controlează exact așa cum a făcut Sonic în Sonic Mania, și se pare că el este, de fapt, Sonicul din Sonic Mania, transportat în această lume mai întunecată, după bătălia finală cu Eggman. Nivelele în care joci cu Clasic Sonic sunt chiar clasice. Personajul are mișcările arhi-cunoscute, puterile care au făcut din personaj unul care va rămâne pentru totdeauna în istoria jocurilor, precum scutul și pantofii de viteză, dar și sunetele preluate din jocurile pe 16 biți, care se aud din fundal. Cei care au apucat să joace în copilărie jocurile clasice Sonic vor aprecia aceste nivele pentru doza de nostalgie care este destul de puternică. Problema cu aceste nivele este cea expusă de mine la începutul articolului. Fundalurile sunt prea încărcate, iar camera este aiurea, ceea ce face greu de controlat jocul și de multe ori ratezi inelele și săriturile.

Sonicul modern duce jocul al un alt nivel și îl face mult mai dificil. Inițial este distractiv să te lovești de inamici și să te ferești de obstacole, însă acestea devin din ce în ce mai complicate. Au fost momente când îmi venea să opresc jocul de nervi pentru că muream repetat în același loc, din simplu motiv că apăsam prea repede sau prea târziu pe o tastă, iar aceste diferențe se numără în fracțiuni de secundă. Este foarte ușor să cazi de pe marginea unui nivel și să trebuiască să joci din nou. Apoi aceste nivele sunt concepute ca un platformer, adică trebuie să sari de pe o margine pe altă, iar dacă asta vi se pare ușor, încercați să o faceți la viteze care sunt greu de perceput cu ochiul liber. Terminarea nivelelor a fost o chestiune de noroc de cele mai multe ori în cazul meu, dar satisfacția a fost totuși pe măsură.

Personajul personalizat vă oferă cea mai unică experiență de joc. Trebuie să îți alegi mai întâi un animal pe baza căruia îți construiești personajul, iar în funcție de alegerea ta vei avea diferite abilități. Ai atacuri speciale, unele personaje pot zbura, altele se agață de obiecte, iar din acest punct de vedere, jocul strălucește. Din păcate se pierde esența jocului și anume persoanjul principal, dar cred că aceste nivele personalizate au salvat totuși Sonic Forces. Opțiunile sunt multiple și distractive. Personajul personalizat aleargă mai încet decât Sonic, dar sare mai sus, făcându-l mai potriviți pentru nivelele de tip platformer de care vorbeam mai devreme. Jocul îți dă un anumit nivel de libertate și aste e bine pentru că poți aborda fiecare nivel într-un stil unic. Din păcate s-ar putea să ai nevoie de câteva încercări pentru a descoperi stilul potrivit nivelului și astfel ajungi să rejoci de multe ori nivelele superioare. Inamicii nu sunt o problemă nici la începutul nici la sfârșitul jocului, problema principală este legată de structura nivelelor, pentru că vei cădea de multe ori și va trebui să reîncepi.

Personalizarea este elementul pe care s-a pus mult accent în joc și, pentru prima dată în jocurile Sonic, poți câștiga, găsi, obiecte estetice noi și puteri pe care le poți aplica la fiecare nivel, îți poți schimba costumele și ai nivele în care joci cu Sonicul modern și personajul tău personalizat în același timp, beneficiind de abilitățile comune ale celor doi. Ce-i drept nu sunt multe nici nivele și nici puteri sau elemente cosmetice, dar aduc totuși o notă unică jocului, ceea ce nu este rău. Chiar dacă Sonic Forces este un joc liniar, povestea nu îți dă impresia asta și, per total, este captivant să-l joci, dar doar dacă tu nu îl iei prea în serios, în timp ce producătorii l-au luat.

Grafică și sunet

Cum am precizat la început, am jucat jocul pe Nintendo Switch și experiența nu a fost tocmai plăcută din punct de vedere vizual. Problema e dată de viteza jocului și limitarea de FPS-uri a consolelor. Practic, acțiunea este neclară la viteze mari, ceea ce este oribil pentru un joc Sonic. Am văzut altceva într-un gameplay pe PC, dar nu ai ce face, pentru că așa e pe console. Grafica nu este rea, mai ales în ceea ce privește prezentările, nivelele fiind bogate, frumos ilustrate și concepute. Problema este că toate acestea sunt prost implementate, începând cu camera care îți ascunde multe lucruri și terminând cu structura nivelelor care se termină abrupt. Din dorința de a face jocul cât mai liniar, cei de la SEGA au ales să includă momentele de „cutscene” în mijlocul jocului, fără întreruperi, ceea ce ar fi un lucru foarte bun dacă jocul nu ar fi așa rapid. Te relaxezi urmărind aceste filmulețe și dintr-o dată te trezești că trebuie să apeși pe butoane să îl controlezi pe Sonic, iar dacă nu te miști destul de rapid te vei trezi cu el într-o prăpastie. Muzica, pe de altă parte este destul de bună. Acesta oferă o selecție decentă de techno, dubstep, rock, muzică electronică și alte genuri potrivite pentru un joc conceput în jurul vitezei. Nivele sunt însă destul de scurte și nu prea apuci să te bucuri de ea.

Concluzie

Sonic Forces vine cu o poveste solidă, dar din păcate jocul nu profită bine de ea. Se puteau face multe, se putea crea mult conținut, dar jocul se termină într-o zi dacă îți pui mintea cu el. Mie mi-a luat cam 8 ore, m-a cam chinuit, dar din câte am văzut pe net alții l-au terminat în jumătate din acest timp. Dacă vrei să îl compari cu celelalte jocuri de același gen, mai ales cu Super Mario Odyssey, gameplayul acesta este cât două nivele din block-busterul Nintendo. Așteptările au fost mari pentru acest joc, dar implementarea deficitară a nivelelor și a conținutului grafic, dar mai ales slaba dezvoltare a poveștii mi-au lăsat un gust amar.

Lasa un comentariu
%d blogeri au apreciat: