Înregistrare
Or


O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Super Treasure Arena este un indie arcade arena shooter de acțiune care a fost dezvoltat de către Vennril și lansat recent pe Steam prin Early Access. Acesta este un joc destul de simplist, dar totuși plin de acțiune, ceea ce îl poate face atrăgător tuturor, nu doar celor care îndrăgesc acest gen de jocuri. Este felul de joc perfect pentru a te distra cu prietenii. Fără alte introduceri, iată primele mele impresii despre acest joculeț.

Treasure

La primă vedere, Super Treasure Arena poate părea ca orice alt joc retro arcade, dar este unic în felul lui și aduce multe. Așa cum am mai spus, acest joc poate fi pe placul oricui deoarece nu este foarte greu de învățat să-l joci. Pe scurt, pentru a ieși învingător, ești nevoit să strângi mai mulți bani decât adversarii tăi.

La acest moment sunt disponibile două moduri de joc: Free-for-all și Treasure Hunt. Primul mod are stilul clasic deathmatch, cu câteva elemente în plus. Toți jucătorii sunt puși în arenă și scopul este ca la sfârșitul rundei să aibă cât mai mulți bănuți pe care îi primesc de la monștrii, îi extrag din cufere sau chiar îi fură de la ceilalți jucători. Pentru a-ți îndeplini obiectivul ai la dispoziție 5 tipuri de arme pe care le ridici din punctele de spawn sau de la jucătorii doborâți. Atunci când ucizi un monstru este aruncată o poțiune care îți reumple bara de viață parțial, la fel se aplică și când deschizi un cufăr.
La finalul jocului, în cazul unei remize în ceea ce privește numărul de monede, va fi primi primul loc cel care a avut acuratețea medie mai mare.

Treasure

În Treasure Hunt, jucătorii au fiecare câte un cerc al lor în care sunt nevoiți să aducă cufărul care apare în centrul planșei. Acest mod este mai provocator deoarece atunci când cari cufărul viteza ta de mișcare este cu mult redusă și mai ai pe cap monștrii și ceilalți jucători. Pe scurt, modul este foarte asemănător cu clasicul „Capture the Flag” întâlnit în multe jocuri. De fiecare dată când aduci cu succes cufărul în cercul tău, ești recompensat cu 10 monede.

Treasure

După părearea mea, în Treasure Hunt nu au ce căuta alte NPC-uri, acestea fac modul puțin prea dificil, dar înțeleg alegerea dezvoltatorilor de a le agăuda – uciderea acestora îți oferă oportunitatea de a primi HP în plus. Totuși, cred că dezvoltatorii ar putea aduce o modalitate de a-ți reumple bara de viață fără nevoia prezenței acelor AI.

După alegrea uneia dintre cele șase hărți și înainte de începerea rundei, ai ocazia de a-ți alege clasa dorită. Ai de ales între Warrior, Rogue, Mage, Mystic și Ninja. Și desigur, fiecare personaj are propria abilitate specială care este activată prin tasta E.

Warrior are o barieră în jurul său care îl face imun atacurilor, Mage eliberează multe bile de foc care ard tot în jur, Rogue trimite o săgeată care ucide tot ce e în cale, Mystic împrăștie mingi de energie în jur, iar Ninja își dă foc sabiei și îi mărește semnificativ puterea. Dacă ar fi să aleg unul, aș alege Ninja, fiindă este foarte folositor împotriva inamicilor cu viață puțină și pentru a deschide cuferele cu repeziciune.

Treasure

În fiecare meci pot participa până la patru jucători, NPCs sau ambele. Jocul fiind lansat recent pe Steam, vei găsi mai greu jucători așa că atunci când intri într-un meci, adaugă doar doi AI, lăsând un loc neocupat, în felul acesta un jucător dornic va putea intra în timp ce te joci.
În cazul în care nu vrei să joci online, poți juca împreună cu un amic prin local multiplayer, în modul split-screen.
Un alt aspect pozitiv al jocului este că are support complet pentru controller.

Chiar dacă se află în stadiul de Early Access, în Super Treasure Arena nu am avut ocazia de a întâlni buguri mari.
Chiar dacă bugurile nu sunt elemente care strică experiența de joc, sunt câteva caracteristici care îmi displac. Spre exemplu, atunci când punctele de HP scad sub 20, întreg ecranul începe să pulseze cu valuri de lumină roșie care te atenționează că e vremea să recapeți puncte de viață. Aceste valuri de culoare roșie sunt motivul pentru care am fost distras de numeroase ori, ceea ce devine puțin stresant. După mine, culoarea roșie ar trebui să acopere doar marginile ecranului și să pulseze mai subtil, în așa fel încât să nu te încurce în vreun fel.

Pe fundal se poate auzi muzica caracteristică acestui gen de jocuri retro, totuși putea fi aleasă cu mai multă grijă deoarece nu pare să se potrivească în totalitate acestui stil de joc cu ritm rapid. Probabil un fel de muzică mai antrenantă ar fi fost mai adecvat.

chars_coins

Acum am să-ți răspund la întrebarea pe care o aveai în cap. Da, categoric merită cumpărat și încercat acest joculeț împreună cu un grup de prieteni, chiar dacă se află doar în Early Access.
Per total, Super Treasure Arena se prezintă destul de bine și sunt încântat că am ales să îi dau o încercare deoarece s-a dovedit a fi distractiv și aștept să văd cum va arăta în urma lansării full.
Acesta se află pe Steam încă din 15 septembrie și îi stă bine la prețul de 7,99€.

Lasa un comentariu
%d blogeri au apreciat: