Înregistrare
Or


O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Sony Interactive Entertainment (SIE) a lansat astăzi Uncharted: The Lost Legacy, unul dintre cele mai așteptate titluri exclusive PlayStation din 2017. Creat de studioul Naughty Dog, acesta este primul joc din serie care urmărește aventurile unui alt personaj al îndrăgitei serii, Chloe Frazer fiind în rolul principal.

Gândit inițial sub forma unui DLC pentru Uncharted 4: A Thief’s End, acesta a trecut rapid la statusul de titlu standalone, care poate fi achiziționat și jucat fără a mai fi nevoie de deținerea altui joc din serie. Cu toate acestea, este oferit gratuit de astăzi celor care dețin edițiile Uncharted 4 Triple Pack Expansion, Deluxe Edition sau Explorer’s Pack.

Uncharted: The Lost Legacy urmărește aventurile a două personaje care au fost protagoniști secundari în alte jocuri alte seriei, respectiv Chloe Frazer, care a apărut în Uncharted 2 și 3, împreună cu Nadine Ross, antagonist secundar în Uncharted 4. Cele două pornesc în căutarea Colțului de Aur al Ghaneshei, un artefact aflat undeva în Munții Ghats de Vest ai Indiei. Jocul urmează aceeași rețetă a succesului și oferă gamerilor posibilitatea de a experimenta momente intense de luptă, rezolva puzzle-uri enigmatice, fără să neglijeze însă opțiunea de explorare a unei povești intrigante și a peisajelor extrem de realiste.

Cei care vor să experimenteze componenta multiplayer a jocului trebuie să știe că odată cu achiziția Uncharted: The Lost Legacy vor primi acces la secțiunea online a Uncharted 4, care acum integrează și modul Survival Arena. Pentru a accesa multiplayer-ul, jucătorii trebuie să aibă un abonament PlayStation Plus activ.

Varianta digitală a titlului este acum disponibilă pe PlayStation Store România la prețul de 139,90 de lei (http://bit.ly/2voj4f2), iar varianta fizică poate fi achiziționată de la retailerii selecționați.

Lasa un comentariu
%d blogeri au apreciat: