Ubisoft ne-a dat în ultimii ani o serie impresionantă de jocuri, marea majoritate foarte bune și de fiecare dată au încercat să ia lucrurile bune din ele și să le implementeze într-un fel sau altul în noile titluri și să adauge câte ceva lucruri noi. A venit rândul să testăm Assassin’s Creed Odyssey care respectă întocmai regula mai sus amintită. Practic, jocul este o continuare a precedentului Assassin’s Creed Origins, cu multe elemente comune cu acesta, dar și cu lucruri împrumutate din Far Cry 5 sau For Honor, dar și cu elemente noi în serie precum cele RPG sau turnuri romantice. Amalgamul de inspirații se îmbină destul de bine în joc și chiar dacă mai nimic nu este cu adevărat nou sau original la aceste mecanici ele par fresh, iar realizarea acestui lucru nu este de loc ușor în jocurile actuale. Jocul poartă numele de „odisee” pentru că, de fapt, asta este, o poveste frumoasă, vastă, cu multe variante și un univers vast și diversificat, plin de acțiune, mister și mitologie.
Povestea din Assassin’s Creed Odyssey începe cu mai bine de 2.400 de ani în urmă, la începutul războiului din Peloponez: o luptă de zeci de ani între Atena și Sparta, pentru a domina lumea antică grecească. Jocul începe cu bătălia de la Termopile și pentru câteva minute joci rolul lui Leonidas. Protagoniștii jocului sunt deșcendenții acestuia, Alexios sau Kassandra. Personajul ales nu va putea fi schimbat pe parcursul jocului, așa că ești pus în fața unei alegeri cruciale încă de la început. De fapt, toată „odiseea” este axată pe alegeri, iar alegerile tale vor determina modul în care înaintează povestea și deznodământul acesteia. Povestea jocului este mai complexă decât în celelalte jocrui din seria Assassin’s Creed. Este mai mult o poveste personală, concentrându-se pe istoria tumultuoasa a unei familii rupte. Are din nou un cult misterios în centrul poveștii, ca în Far Cry, dar povestea implică personaje care joacă de multe ori la două capete și asta duce la situații imprevizibile. Există momente scurte care se referă la animus, pentru a face legătura cu seria, dar acestea sunt scurte. O introducere a dialogurilor cu răspunsuri variate vă oferă puterea de a schimba cursul istoriei prin selectarea interacțiunilor cu caracterele, asemănător cu ceea ce faceți în jocurile de la Telltale, dar la un nivel mai mic. De exemplu, există momente în joc atunci când trebuie să decideți să fiți milostivi și să salvați viața cuiva sau să-i omorâți, iar deciziile pe care le luați au repercursiuni în timpul jocului, deschizând sau închizând anumite piste narative.
Același sistem de dialog este utilizat pentru a atrage parteneri romantici, lucru inspirat parcă din The Witcher, deși aceste interacțiuni nu sunt atât de profunde ca în cazul acestuia. Deciziile vin în cea mai mare parte la alegerea partenerului și scenele sunt 18+, ca în cazul mai sus amintit. Majoritatea deciziilor de dialog, de obicei, nu dau prea multă semnificație, în afara faptului că personajul tău este pozitiv sau negativ, într-un anume sens. De exemplu, interacționezi cu personajele care te roagă să îi ajuți în anumite situații, iar tu poți decide să fii drăguț și să îndeplinești misiunea, sau poți fi nesimțit și să le spui personajelor direct că tu nu lucrii pe gratis. Dar unele dintre aceste alegeri afectează lumea mai mare din jurul vostru: mișcările secundare variate devin disponibile în funcție de faptele voastre, iar anumite personaje ar putea să trăiască sau să moară – până la multiplele posibile terminări ale poveștii principale. Niciodată nu am simțit că am luat decizia proastă într-o anumită situație, dar am avut libertatea de a fi cine vreau să fiu în joc.
Assassin’s Creed Odyssey este mai mult un RPG, în care trebuie să acumulați nivel pentru a face față misiunilor principale, iar acest lucru nu mi-a plăcut nici la Origins, nici aici. Chiar dacă jocul începe puternic, pe măsură ce progresezi, petreci prea mult timp în afara misiunilor principale, încercând să îți ridici nivelul. De nivel depind armele pe care le poți folosi, armurile și skillurile, iar diferența de nivel între tine și adversar, chiar și de 2 puncte e greu de depășit, imposibil pe alocuri. Trebuie să alergi, să găsești secretele, să aduni tot ce poți din fiecare misiune, casă descoperită sau locație nouă pentru a progresa. Astfel pentru o poveste de o oră în misiunea principală, mai petreci 2-3 ore pentru a putea merge mai departe, timp în care te plimbi, vorbești cu oamenii, mergi din stânga în dreapta făcând misiuni secundare. Ca în Origins, ai un arbore de abilități, pe care l-am văzut în majoritatea jocurilor Ubisoft din ultima perioadă, iar fiecare armă sau piesă de armură are o cerință de nivel și o valoare punctuală. De data aceasta aveți posibilitatea să atribuiți abilități speciale armelor și atacurilor. În luptă, dacă parezi sau eviți un atac la mustață ți se va umple bara de abilități și asta vă va permite să utilizați abilitățile speciale. Luptele sunt mai simple ca în jocurile anterioare din serie, atacurile sunt efectuate cu butoanele de declanșare, unul ățor și unul „heavy”, cu accent mare pe bararea temporizată a atacurilor inamice pentru a efectua contra-atacuri. După câteva ore, se va simți ca și cum ați trece prin mișcări în luptă. Ai la dispoziție diverse arme, de la săbii, la arcuri, ciocane, topoare sau bâte și fiecare dintre acestea au stiluri proprii. Mie mi s-a părut că acest sistem de luptă este foarte asemănător cu cel din For Honor, la un nivel mai mic, ce-i drept. Armele pot fi modificate, air abilitățile dobândite dau mai mare putere acestora.
Nivelul în joc are un rol imens, sau cel puțin așa mi s-a părut mie, și chiar dacă la început merge relativ repede,finalizând misiunile principale și cele câteva secundare, pe măsură ce deblocați locații noi și vă apropiați de nivelul 20, trebuie să vă gândiți la câștigarea punctelor de experiență la fiecare pas. Va trebui să urmăriți practic fiecare misiune secundară, care, din păcate, devin repetite într-un mod obsesiv: du-te acolo, investighează aia, vorbește cu acea persoană, ucide acea persoană, culege chestii din cufere, du-te înapoi. Dacă ai nivelul suficient de mare nu vei avea probleme la nici un nivel și cu nici un adversar, fapt pentru care jocul nu necesită nici un fel de skill din partea jucătorului, totul se axează pe nivel și pe armele de care dispui.
Assassin’s Creed Odyssey integrează totuși destul de multe elemente pentru a nu fi plictisitor. Unul dintre acestea este războiul naval, care este cel mai bun pe care la avut vreodată în serie. Sistemul este simplu și se bazează pe aruncare de sageti si javelinuri pe vasele opuse, manevrabilitate pentru a impiedica represalii și lovirea directă a navelor inamice. La fel ca și caracterul, nava numită Addresstia, are opțiuni de upgradare complexe și sistemul merge mai bine ca la personaj pentru că dacă ai navă bună cu upgrade-uri la zi, să zic așa și personal calificat angajat pe ea, poți să te bați cu nave inamice de nivel mai mare bazându-te pe skillul dobândit. Aproape toți inamicii pe care îi întâlniți, de la soldați normali la generalii spartani, pot fi recrutați pentru a se alătura vasului ca locotenenți. Plimbarea peste mare adaugă și ea un element fresh jocului și întinderea de apă este plină de pirați, spartani, atenieni sau chiar vase comerciale neajutorate și aduce ceva substrat jocului și locului unde are loc acțiunea.
Lumea din Assassin’s Creed Odyssey este cea mai mare și mai viu colorată a seriei. Chiar dacă o mare parte din ea este acoperită de apele albastre ale Mării Egee, suprafața de joc este imensă și realizată impecabil din punct de vedere grafic. Grecia antică este reprezentată de o serie impresionantă de localități pitorești: insulele cu piatră albă, păduri bogate, insule deșertice arse de soare, o întindere nesfârșită de plaje, orașe alabastre apărate de statui imense. Aceste scene frumoase sunt pline de viață, grație unui sistem grafic impresionant, care arată foarte bine, chiar surprinzător de bine și pe o placă video veche de 2 generații cum e a mea. Grafica funcționează impecabil și nu am întâlnit erori, la animații sunt elemente la care mai trebuie lucrat pentru că aflat în elementul său specific de parkour, personajul rămâne adesea blocat în anumite zone și e greu de scos de acolo.
Nu vreau să vă stric plăcerea de a juca Assassin’s Creed Odyssey așa că nu o să intru mai mult în detaliile jocului și am să vă las pe voi să descoperiți secretele lui. Ca să concluzionez, Ubisoft ne-a dat probabil cel mai vast RPG de tip open-world până în acest moment, care aduce laolată tot ce e mai bun din jocurile anului trecut precul Assassin’s Creed Origins, Far Cry 5 sau For Honor, repară anumite aspecte din acestea, le modernizează și aduce în portofolu elemente din The Witcher 3, pe care probabil le vom vedea și în alte jocuri ale companiei pe viitor. Pentru fanii RPG-urilor acesta este probabil cel mai important joc al anului, dacă nu al ultimilor 2-3 ani. Pentru cei care vor să vadă un joc frumos realizat, acesta este probabil cel mai aspectuos joc al momentului, iar pentru fanii seriei, jocul reprezintă o continuare a poveștii, chiar și un reboot pentru Black Flag. Jocuri are minusuri, nu e perfect, dar părerea mea este că se află peste Origins, ceea ce e bine.
[…] Assassin’s Creed Odyssey Review […]