Enermax Squa RGB

Acum că Battlefield 1 a fost oficial anunțat, DICE a început încet să dezvăluie detalii despre de joc. Pentru ca tu să rămâi la curent cu tot ce se cunoaște legat de următoarea apariție din seria Battlefield, am pus la un loc toate informațiile aflate până acum.

Perioada
Acțiunea din Battlefield 1 este plasată în timpul Primului Război Mondial și îi va purta pe jucători de-a lungul unei mari varietăți de locații prin lume. La momentul de față, locațiile confirmate includ: Arabia, Western Front și Munții Alpi.

Single-player
Nu multe detalii despre componenta single-player a jocului au fost anunțate până la momentul scrierii. Totuși, designerul șef, Danny Berlin, a dezvăluit faptul că această campanie „va reflecta cu mai mare acuratețe open sandbox-ul din Battlefield”. De asemenea, va fi o mai mare varietate de alegeri pe parcursul jocului, iar povestea va fi narată din puncte de vedere multiple. Acest aspect ar trebui să reprezinte vești bune pentru fanii care au criticat campaniile jocurilor precedente.

Battlefield 1

Multiplayer
Caracteristicile multiplayer din Battlefield 1 oferă first-person shooting pe hărți mari care suportă 64 de jucători și care includ bătălii terestre, navale și aeriene. Nu cunoaștem prea multe detalii despre modurile specifice de multiplayer, dar un Q&A recent pe Twitter, cu producătorul Aleksander Grøndal, a confirmat că jocul va oferi o varietate moduri clasice, cât și unele noi.

La fel ca în jocurile precedente, vor exista structuri destructibile. În timp ce nu avem detalii specifice încă, directorul de design, Lars Gustavsson, a afirmat că este posibil ca un jucător ce controlează o navă de război Royal Navy, să distrugă o hartă întreagă cu puterea sa de foc.

Vehicule
Un asortiment al erei Primului Război Mondial este constituit de biplane, vase navale, tancuri masive, camioane blindate, motociclete și de cai. Chiar dacă un zepelin a fost prezentat în primele screenshoturi, nu a fost confirmat dacă poți lua controlul asupra unuia sau nu.

Battlefield 1

Unele vehicule pot cără mai mult de o persoană. Conform lui Danny Berlin, poți pilota un biplan în timp ce un alt jucător este așezat pe locul din spate și trage cu o mitralieră montată pe avion, la inamicii ce vă urmăresc.
În prezent, doar avioanele, tancurile și motocicletele sunt capabile de a duce mai mulți jucători în același timp.

Armamentul
Battlefield 1 conține un arsenal cu armanent autentic acelei ere incluzând: puști cu închizător cilindric rotativ, puști automate, puști semiautomate, artilerie, aruncătoare de flăcări și multe altele.

Conform spuselor lui Berlin, DICE a mai proiectat un sistem de luptă corp la corp pentru a te acomoda cu accentul pus pe lupta cu arme albe. Este acum posibil să-ți înjunghii inamicii cu baionete, să-i tai cu săbii și să îi bați cu lopeți sau măciuci.

Beta
A fost confirmat că o versiune beta va fi disponibilă mai târziu anul acesta. Prin înregistrarea gratuită drept un Battlefield Insider, poți avea acces la beta mai repede. Dacă ești interesat, înregistrează-te aici pe site-ul web oficial Battlefield.

Data lansării
Battlefield 1 se va lansa pe data de 21 a lunii octombrie pe PlayStation 4, Xbox One și PC, totuși oamenii cu EA/Origin Acces sau cei ce achiziționează ediția Deluxe pot avea jocul pe 18 octombrie.

Lasa un comentariu
%d blogeri au apreciat:
Sari la bara de unelte