BioShock Infinite Review

Columbia, personificarea feminina a spiritului american. Ce nume mai bun pentru cea mai mareata realizare a fostelor colonii engleze. Un oras zburator urias, menit sa arate intregii lumi cat de mare si puternica este SUA. Un punct de atractie al Expozitiei Mondiale organizate in Lumea Noua, ce se incadreaza perfect in universul paralel creat de cei de la Irrational Games.

Aproape ca pare imposibil pentru noi, azi, sa ne imaginam asa ceva, dar la 1900, in timpurile in care Jules Vernes scria carti precum „De la Pamant la Luna” sau „20.000 de leghe sub mari” totul parea realizabil. Si intr-adevar, lumea in care s-a nascut Columbia nu este altceva decat o oglinda a propriului nostru univers si, ca in orice oglinda, lucrurile pot fi adesea usor deformate.

Povestea spune ca dupa ridicarea sa, orasul zburator s-a transformat intr-un fel de ambasador al Statelor Unite in lume, circuland de colo-colo, navigand pe deasupra norilor si aratand lumii intregi maretia tehnologica a creatorilor sai. Doar ca dincolo de aparente, Columbia n-a fost niciodata cu mult mai mult decat o imensa fortareata zburatoare, puternic inarmata si gata oricand sa imprastie foc si groaza prin locurile pe unde trecea.

Iar asta a devenit perfect vizibil in momentul in care conducatorii orasului au creat un important incident diplomatic lansand mai multe proiectile in timpul Rebeliunii Boxerilor din China.  Din acel moment, SUA s-a distantat de orice actiune a Columbiei iar mareata citadela zburatoare a luat-o pe un drum al pierzaniei, rupand contactul cu Lumea Noua si creandu-si propriile reguli de convietuire.

Insa izolarea si poate si aerul rarefiat de la inaltime i-a transformat pe locuitorii maretului oras. A inceput un razboi civil si s-au format tabere in randul rezidentilor. Pe de o parte, Fondatorii, liderii traditionali din Columbia, condusi de Zachary Hale Comstock iar pe de alta parte Vox Populi condusi de Daisy Fitzroy. Primii, ultranationalisti convinsi, doreau o izolare a populatiei de origine americana de restul „strainilor” in timp ce cea de-a doua factiune a carei lupta era bazata initial pe egalitata intre locuitori, s-a transformat in timp, devenind o forma de violenta bazata numai pe ura.

Este o lume complet diferita de Rapture, scena precedentului Bioshock. Dar in mod ciudat, cele doua spatii impartasesc o anumita distopie, in antiteza directa cu spatiul utopic imaginat de creatorii lor. Dar  tocmai povestea asta bine elaborata si destul de incalcita, reuseste sa dea credibilitatea scenariului, sa il faca atractiv si demn de interes pentru jucatorii aflati in cautarea unui First Person Shooter de mare clasa. Iar ei vor avea ocazia sa descopere ciudatul si misteriosul oras Columbia prin ochii lui Booker DeWitt, un fost detectiv sosit la bordul orasului zburator cu o misiune foarte precisa.

Navigand pe marea agitata, barca in care se afla DeWitt si alti doi necunoscuti se indreapta spre malul unei mici insulite ce adaposteste unul dintre acele faruri clasice, de pe la inceputul secolului trecut.

Valurile se sparg violent de peretii barcii iar DeWitt tocmai studiaza cutia pe care a primit-o. In interior un pistol, cateva maruntisuri si poza putin voalata a unei tinere…Elizabeth. Pe spate, instructiuni clare sa fie adusa teafara si nevatamata la New York in schimbul anularii datoriei. Este anul 1912 iar Booker DeWitt, care in trecut lucrase pentru celebra agentie de detectivi Pinkerton a ajuns fata in fata cu cea mai mare provocare a vietii sale…si nici macar nu stie inca.

Deodata debarcaderul iese din intuneric iar barca opreste chiar langa scara. Cei doi necunoscuti pleaca iar Booker se vede nevoit sa se indrepte spre singura cladire de pe insula, farul. Cateva nivele mai sus furtuna il asteapta din nou in varful cladirii impreuna cu prima provocare: un mic puzzle cu trei clopote ce trebuiesc batute intr-o anumita ordine.

Cinci minute mai tarziu, cu puzzle-ul rezolvat, cerul din jur incepe sa se coloreze intr-un rosu intens iar un mecanism complicat ridica becul si oglinda iar in locul lor apare un scaun metalic ciudat, acoperit cu catifea rosie. O invitatie clara la a se aseza pe care eroul nostru nu o ignora doar pentru a descoperi ca se afla in centrul unei rachete ce se pregateste de decolare. Este doar primul pas…

Ajuns la bordul orasului plutitor, DeWitt incepe sa inteleaga aproape imediat ca, asemenea lui Dorothy in Vrajitorul din Oz, si el a parasit „Kansasul” de mult. Inconjurat de zeci de cladiri sustinute de uriase baloane cu aer cald, eroul nostru porneste sa exploreze acest bizar taram. Insa este rapid luat la ochi de bastinasi datorita unui tatuaj ciudat care pentru columbienii ultra-religiosi pare sa reprezinta semnului unui antihrist cel ce avea sa aduca sfarsitul orasului lor. Iar aceasta „mica” descoperire nu face decat sa dea tonul unei povesti extrem de complicate ce se desfasoara in jurul tinerei pe care Booker a fost trimis sa o gaseasca.

De fapt, Elizabeth se afla  oarecum in mijlocul intregului razboi de care va vorbeam mai devreme si oricare dintre parti ar prefera sa o vada moarta inainte de a renunta la ea. Si au si de ce pentru ca fata este posesoarea unor puteri supranaturale de invidiat, fiind capabila sa creeze adevarate rupturi in tesatura spatiului si timpului, lucruri ce depasesc orice nivel de imaginatie.

Fara indoiala producatorii au facut o treaba de nota 10 la nivel de grafica, reusind sa redea maretul oras intr-un mod surprinzator. Pentru ca nu vorbim de realismul vizual impus de productii mai recente cum ar fi Far Cry 3, ci  de o reprezentare asemanatoare cu cea din Dishonored.

Din punctul asta de vedere, parerea mea este ca producatorii au mizat la nivel vizual nu numai pe  calitate ci si pe un joc de culori sugestiv, care in mod inconstient ne implica si mai mult in poveste. Spre exemplu, cerul senin si spatiile verzi, cladirile de un alb impecabil si oamenii imbracati la randu-le in haine deschise la culoare, realizeaza un contrast uimitor la inceputul jocului, sugerand un spatiu paradisiac. Dar ulterior, pe masura ce story line-ul se apropie de punctul culminant, totul se schimba, capatand tonuri inchise ce tensioneaza atmosfera.

In aceeasi masura, fundalul sonor reuseste sa faca din Bioshock: Infinite un joc complet, sustinand actiunea cu schimbari de tonalitate perfect potrivite. Muzica se schimba mereu iar in timpul luptelor intervine o coloana sonora mult mai dinamica a carei finalitate da de stire jucatorului ca si ultimul inamic a fost doborat.

Deci da, aveti – cred eu – suficiente argumente ca sa jucati Bioshock: Infinite, cu atat mai mult cu cat actiunea va va tine in priza ore bune.