
Call of Duty: Modern Warfare 3 cu numărul opt al celebrei serii de FPS-uri, joc lansat într-o perioadă a anului în care titlurile premium se luptă pentru dominaţia buzunarului gamerilor. Modern Warfare 3 soseşte la scurt timp după Battlefield 3, principalul său candidat în ochii pasionaţiilor de shootere, iar majoritatea lumii se concentrează asupra comparaţiei dintre cele două FPS-uri
MW3 incepe exact de unde ne-a lasat precedentul. L-ai ucis pe netrebnicul de Shepard si Nikolai a sosit sa te scoata din zona cu bucluc. Cateva minute mai devreme ar fi fost bine sa ajunga. Asa nu te mai alegeai cu o gaura in piept. In orice caz, Soap este dus intr-un loc sigur ca sa fie reparat. In acest timp, americanii reusesc sa-i alunge pe rusii cotropitori, dar Makarov apare din nou in scena si din cauza lui razboiul se muta in Europa. Desfasurarea actiunii pastreaza aceeasi traditie: Pe de o parte vei lupta alaturi de Taskforce 141 ca un rus pe nume Yuri. Vei avea parte de operatiuni in spatele scenei pentru a-l gasi pe ticalosul de Makarov. Informatiile pe care le descopera Price si Soap, care sunt renegati acum, le vor trimite americanilor si britanicilor, iar pe baza acestora se vor pune la cale operatiunile in care vei participa ca Frost, un soldat din Delta Force. Desigur, vei mai ajunge ocazitional si in pieile unor personaje episodice cum ar fi un bodyguard al presedintelui rus sau un soldat din SAS-ul britanic.

Problema principala cu aceasta campanie este ca-i prea familiara. MW3 pur si simplu nu aduce nimic nou pe masa. Zonele noi de conflict din Africa sau din Europa dau jocului acel aer de prospetime, dar pe parcursul intregii campanii m-am tot asteptat la ceva mai mult. Momentele la care ar fi trebuit sa sar de pe scaun spunand „uau, nu-mi vine sa cred” nu impresioneaza asa de tare. Dupa ce am vazut pana acum o bomba atomica ce ne-a explodat in fata, un masacru de civili la care am asistat si Casa Alba in flacari, de acum incolo evenimentele de orice fel nu prea mai au aceeasi magnitudine. Caderea turnului Eiffel pur si simplu nu este atat de dramatica precum suna (spoiler alert). Senzatia pe care ti-o lasa jocul este aceeasi ca atunci cand iti spune cineva un banc relativ lung, reuseste pe parcurs sa te faca macar sa zambesti, dar la sfarsit reactia ta este „ok, si care-i poanta?”. Voi fi cinstit. Povestea, in mare, nu este rea. Sunt cateva momente in care nu stii la ce sa te astepti. Chiar daca pare previzibil, undeva, in coltul creierului, te gandesti ca poate se va intampla ceva diferit. Mai este si un moment cu o urma de drama (nu spun ce, pentru ca asta chiar e spoiler) si chiar o revelatie. Una mai mica, nu-i cine stie ce, dar face niste legaturi cu primul MW.
Misiune esuata
Cu povestea in sine n-am nimic. Felul in care se desfasoara misiunile este ceea ce m-a lasat rece. Cat de familiar suna scena asta? Sunteti doar doi oameni care va strecurati printre inamici. Sunteti dotati cu pusti cu luneta si amortizor. Trebuie sa asculti de coechipierul tau pas cu pas. Acesta iti spune la un moment dat sa nu faci nimic stupid. Scenariul asta se repeta cam de trei ori. A fost foarte tare in primul MW, in al doilea inca si-a gasit locul, dar deja producatorii cam intind coarda. Macar in MW2 au mai fost momente extraordinare cum ar fi atacul asupra platformei petroliere dupa care asupra fortului. Asta a mai diversificat putin treburile. In MW3 singura misiune care mai iese din tipare este aceea in care trebuie sa ataci un submarin rusesc. Misiune prezentata si intr-un gameplay demo la E3. Nici macar nu este pastrata pentru mai tarziu ca punct culminant. O vei juca pe la inceputul jocului si in afara de ce ne-au aratat producatorii in acel demo, nimic nou sub soare.

Cu rsicul de a ma contrazice, mentionez ca s-a intamplat sa ma trezesc si in cateva situatii mai altfel pe care nu le-am intalnit in alte jocuri. De exemplu, o runda scurta de schimb de focuri in timp ce toata lumea „pluteste” intr-un avion pe cale sa se prabuseasca. Sau o vanatoare de rusi pe parcursul careia tragi cu un minigun de pe turela unui tanc ce se plimba printr-o parcare subterana. Tot subterana a fost o urmarire in care ma aflam in spatele unei camionete pe urmele unui metrou. Ce-ar mai fi? Bine cunoscutul „alearga si impusca-i pe aia”, dar intr-o furtuna de nisip. Deci mai sunt cateva momente in care s-a pus ceva imaginatie, dar sunt de scurta durata si nu satisfac acea nevoie de adrenalina. Cum am spus, ma asteptam la ceva mai mult. La fel ca in jocul precedent, cica este si o misiune mai controversata. Cand dai „New Game” esti avertizat ca vei putea fi ofensat de unele scene si te intreaba daca vrei sa sari peste misiunea cu pricina. Problema este ca nu stiu despre care misiune este vorba. Nici jocul nu mi-a spus. Cum sunt mai greu de ofensat de felul meu, am spus ca nu vreau sa sar, dar nu am vazut nimic… ofensator… Probabil o fi vorba despre o scena scurta in care esti un tip in vacanta care isi filmeaza familia si brusc, [spoiler alert]. Sau poate misiunea din Praga in care vezi valuri de civili (rezistenta locala) fugariti si mitraliati pe strazi de transportoare blindate rusesti. Chiar nu pot sa-mi dau seama ce poate fi atat de suparator (si inca ma mir de ce lumea s-a uitat ciudat la mine cand am spus un banc despre holocaust in mijlocul unui grup de evrei).
Am spus ca jocul nu aduce nimic nou, dar tot am reusit sa dau cateva exemple de prospetime. Ei bine, in timp am scris acea enumerare, am stat destul de mult, dandu-ma cu capul de tastatura ca sa mi le amintesc. A trebuit chiar sa intru in joc, sa ma uit peste lista de misiuni si sa recapitulez in gand ce am facut mai deosebit. In mare parte a timpului, misiunile se dasfasoara ca in titlurile precedente. Si pentru ca tot vorbesc de familiaritate, cat de cunoscut suna replica „Aaarrrr Peeee Geeeee!!!”? Cand incepi jocul, treci de proolog, de animatiile din timpul incarcarii misiunii si asta va fi primul sunet pe care il vei auzi. Cati dintre voi nu va veti da cu capul de pereti daca veti mai auzi o singura data replica asta? A fost interesant la inceput, putina drama tipic americana, dar ajunge! Este ridicol. Uneori, pana screme ala pe gura fiecare litera in parte, ai timp sa distrugi o coloana intreaga de tancuri cu AaaarrrrPeeeeGeeee-uri.
Jocul din punct de vedere Meeeee-Caaaaa-Niiiiic!!!

Pun pariu ca s-a mai facut observatia asta inca de la jocurile precedente: armele au precizie prea mare. Tremura, au recul, dar cand tragi intr-un inamic este ca si cum tragi intr-un elefant de la doi metri distanta. Unde ai pus tinta, acolo s-au dus gloantele (presupunand ca duci arma la ochi). In materie de arsenal, in misiunile din campanie, vom primi cam aceleasi arme cu care suntem obisnuiti inca de la MW1 incoace. Din cate am vazut, majoritatea armelor noi le iei de la inamici si, sincer, nu prea vad rostul atata timp cat am deja ceva care arunca gloante. Ca sa nu para chiar aceleasi arme scoase de la naftalina, cateva din acestea au primit un mod aditional de ochire. De exemplu la o pusca de asalt poti ochi folosind bucatica aia de sticla prin care vezi laserul sau poti trece la o luneta ca sa vezi si sa nimeresti putin mai departe. Ceea ce nu este asa de folositor mai ales ca, la felul in care se vede prin acea luneta, vei avea impresia ca ti-ai pus ochelari de cal. Mai folositor este cand il faci pe lunetistul cu o namila de pusca. Vei putea trece la un vizor normal, ceea ce este util in caz de o confruntare directa cu inamicii. Astfel, nu va trebui sa te uiti prin luneta de fiecare data cand vrei sa-l razi pe unul, mai ales daca este aproape de tine.

Inamici pe care sa-i gauresti sunt destui. Am observat ca acum acestia vin in numar tot mai mare. La o prima impresie pare fain: mai multa carne de tun pentru tocat. Dar treaba va deveni confuza cand nu vei mai sti in cine sa tragi sau cand vei fi lovit din diferite directii si nu o sa vezi de unde trag nenorocitii. Sistemul de spawning a ramas acelasi. Inamicii vor aparea pana la nesfarsit si vor inceta cu acest obicei doar cand avansezi spre pozitiile lor mai ceva ca Penes Curcanul. Aliatii te vor ajuta si ei chiar daca uneori se vor baga in fata ta in timpul luptei si tot tu vei fi magarul daca ii impusti din greseala. Problema este alta. De multe ori obiectivul tau va fi sa-l urmaresti pe cineva. La Battlefield 3 am spus ca asta e bine pentru ca poti ramane la adapost si sa elimini inamici pana cand acestia se vor termina si cineva va da ordinul de avansare. Aici este exact invers. Trebuie sa inaintezi tot timpul de parca ordinele au fi venit de la Stalin, iar tipul pe care trbuie sa-l urmaresti are obiceiul sa ramana in urma. Nu numai o data m-am repezit spre inamici si m-am trezit ca obicetivul meu este undeva in spatele meu pentru ca Ghita ala a decis sa astepta cuminte intr-un colt pana cand inamicii din zona lui vor fi eliminati. Haideti oameni buni, eu vreau sa fiu erou aici, dar voi ma trageti inapoi.
Cand nu ai probleme de acest gen, jocul se comporta destul de bine, iar lupta este foarte fluenta. Pe inamici nu trebuie sa-i convingi cu prea multe gloante ca sa moara si vei gasi aproape la tot pasul un zidulet, o ruina, un tanc farmat sau ceva dupa care sa te adapostesti. In general am avut o senzatie placuta ca si la celelalte CoD-uri. Totul se imbina destul de bine. Inaintezi cu pasi mici dar siguri, in acest timp tragi rafale in stanga si in dreapta, rusii cad ca secerati, te adapostesti rapid pentru a reincarca, pica o grenada langa tine, dar o arunci imediat inapoi si in timp ce rusii se agita din cauza acesteia, iesi de la adapost si mai tragi cateva rafale. Si intr-un final poate mai vezi si un tanc care avanseaza si el in sfarsit de parca nu putea sa vina odata cu tine. Te-a asteptat sa cureti zona pentru ca tanchistii se temeau sa nu zgarie vopseaua.
Si acum Ce nu mi-a placut la joc
- nu aduce nimic nou
- aliatii te incurca uneori
- campanie cel putin la fel de scurta ca ultimul MW
Si ce mi-a placut la joc
- momente intense
- gameplay placut
- aduce o conluzie unei povesti interesante
Lasa un comentariu
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.