Register
Or


A password will be e-mailed to you.
Enermax Squa RGB

The Division 2 Private Beta se va desfășura în perioada7 – 11 Februarie 2019 şi va fi accesibil tuturor celor care au plasat o precomandă pentru joc, indiferent de platforma aleasă: PlayStation 4, Xbox One sau PC. Cei care nu au optat pentru o precomandă, dar vor să încerce beta-ul The Division 2, se pot înscrie pe lista de aşteptare aici.

În Private Beta, jucătorii vor vedea ceea ce îi așteaptă în The Division 2. După ce își stabilesc baza de operaţiuni în Casa Albă, agenții se vor aventura într-o serie de activități într-un Washington D.C. transformat, deblocând noi abilități și skiluri și putând să facă upgrade până la nivelul 7. jocul se va desfășura în partea estică a lumii deschise cu următorul conținut:

• două misiuni principale, disponibile în modurile de joc Story, Normal şi Hard

• cinci misiuni şi activităţi suplimentare în lumea deschisă de joc

• gameplay de tip PvPvE într-una dintre cele trei noi Dark Zones

• gameplay de tip PvP într-unul dintre modurile Conflict, Skirmish

Mai mult, începând cu 8 februarie, participanţii în Private Beta vor putea să încerce conţinut “endgame” prin intermediul unei misiuni de tip Invaded. Astfel, jucătorii îşi vor face o idee despre cum se comportă personajele la nivelul 30 şi vor putea debloca specializările Survivalist, Sharpshooter sau Demolitionist.

Tom Clancy’s The Division 2 va fi lansat pe 15 martie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC. Noi vom participa la acest Private Beta și pe parcursul lui vă vom da mai multe informații legate de joc și vom încerca să punem câteva filmări să vedeți și voi despre ce este vorba.

 

 

Lasa un comentariu
%d blogeri au apreciat: