Jordan Hemenway, dezvoltator la Refract, anunță pe blogul PlayStation că survival-racing-ul Distance va ajunge pe PlayStation 4 în 2015 și va putea fi încercat în cadrul evenimentului PlayStation Experience, în acest weekend.
Distance este un joc de curse cu mașini ce are loc într-o lume atmosferică plină de obstacole și scopul este să supraviețuiești și să ajungi cu bine la linia de sosire. Mașinile sunt unice și pot sări, se rotesc, zboară și prind viteze amețitoare pe trasee cu scurtături secrete și surprize mai mult sau mai puțin plăcute.
Multiplayerul conține mod-uri precum Sprint și Reverse Tag, iar mai multe detalii despre joc găsiți pe pagina oficială.
Lasa un comentariu