Halcyon 6 Review
Poveste8.5
Gameplay4
Grafică și sunet5.5
6Scor
Reader Rating: (0 Votes)
0.0

În ultima perioadă au apărut destul de multe titluri SF pe Steam, mânate probabil de frenezia creată în jurul unor francize gen Stra Trek. Unul dintre acestea este și Halcyon 6 un simulator galactic care a fost primit cu brațele deschise de către comunitate, așa că m-am decis să-l încerc și eu să văd despre ce este vorba.

Povestea

La marginea galaxiei se află Halcyon 6, o bază stelară abandonată de o civilizație care a precedat omenirea. Misiunea ta este să ocupi și să restaurezi stația spațială. O civilizație extraterestră a pus ochii pe Pământ, iar această stație pare locul ideal pentru Noua Federație Terană pentru a clădi o bază de unde să poată lega noi alianțe, să dezvolte tehnologii noi și să găsească o metodă de a salva omenirea. Misiunea ta este să folosești materialele găsite pe stația spațială, să aduni noi materiale din vecinătate și să reconstruiești această bază.

researchroom

Gameplay

Povestea din spatele Halcyon 6 este promițătoare și pune premisele unui joc bun. Implementarea ei în joc este însă ceva mai dificilă. Ideea producătorilor nu mi s-a părut rea, însă poate a fost puțin prea mult pentru un titlu care nu a avut un buget prea mare și am să încerc să explic de ce cred acest lucru. Jocul are de toate: are un sistem similar cu jocurile de strategie, sistem de experiență similar cu jocurile RPG, sistemul de luptă este aproape identic cu cel din Heroes, iar explorarea este aproape identică cu aceea din Galactic Civilization. Toate bune până acum ,dar combinarea acestor elemente nu știu dacă este lucrul cel mai potrivit de făcut într-un joc, pentru că acesta devine greoi.

base1

Jocul începe cu un tutorial care este destul de complex și te învață lucruri esențiale, explică lucrurile complicate, dar insistă poate prea mult pe chestii elementare, mai ales pe explorare, lăsând la o parte strategii avansate, de care te lovești imediat ce intri în joc și cărora le faci cu greu față. Interfața jocului este foarte complexă și mi-a dat ceva bătăi de cap, iar după câteva ore de joc încă nu știam exact unde e fiecare chestie de care am nevoie.

combat_chruul_death

Halcyon 6 se desfășoară în etape. Mai întâi trebuie să descoperi resurse aflate pe planetele apropiate, apoi să le aduni și să le duci la stația spațială, iar apoi ai de rezolvat confruntări cu extratereștrii care deschid găuri negre în apropiere, iar misiunea ta principală este să le închizi. Odată ce ai resursele te poți apuca de construcții, construcții care mi s-au părut foarte similare cu cele din X-Com. Misiunile par să apară din senim în joc și trebuie să te adaptezi la ele, iar de cele mai multe ori ajungi într-un conflict cu o rasă extraterestră, conflict care se rezolvă prin luptă. Lupta este de tip turn-based, ca în Heroes, dar cu elementele de o complexitate mică. Există și un sistem de diplomație în joc, care își face treaba în mare parte, dar este cam simplist și descoperi repede care extratereștrii pot fi considerațși prieteni și care nu. Conflictele se rezolvă de obicei rapid, prin luptă. La un moment dat, ai atâtea lupte de dus și toate sunt cam la fel, fapt care duce la o senzație de plictiseală intensă.

combat_ram

Până la urmă ajungi și la punctul culminant al jocului când baza e construită și îți poți face nave de atac. Le construiești și te pregătesți de marea confruntare galactică. Inamicii vin. Îi nimicești repede, mai construiești niște nave și asștepți. Vin alții, din nou îi spargi. faci tot așa vreo 10 ture și îți spui că vor veni din ce în ce mai grei. Îi bați din nou. Repeți toate de mai sus, îi bați în continuare, punct în care renunți probabil la joc, la fel cum am făcut și eu.

combat_chruulattack

Grafică și sunet

Grafica din Halcyon 6 este pixelată, creată pe 8-bit. Complexitatea elementelor grafice nu este mare, dar elementele sunt create cu atenție. Atmosfera e bună și sunt multe elemente galactice în joc, care sunt realizate binișor. Complexitatea jocului sau mai bne zis combinarea elementelor din alte jocuri ar fi cerut totuși o grafică cât de cât mai modernă, în opinia mea. Sountrackul este bunicel dar nu ridică cine știe ce pretenții.

panic_sensor

Concluzie

Prezentarea lui Halcyon 6 m-a făcut să am așteptări de la joc și poate de aceea am fost destul de dezamăgit de el. Jocul combină multe elemente din alte titluri, elemente bune luate individual, dar amestecate aici într-un fel de ghiveci galactic. Gameplayul nu este complet rău dar este repetitiv, air lucrurile care ar trebui să fie simple sunt complicate, în tim pce lucrurile teoretic complicate pentru care ai pierdut ore în joc sunt prea simple încât nu-ți oferă nici o satisfacție. Având în vedere prețul jocului (19,99€), n uaș putea să vi-l recomand. Singurele persoane care îl vor aprecia sunt fanii hardcore de titluri SF.

Lasa un comentariu
Enermax Starryfort SF30
%d blogeri au apreciat:
Sari la bara de unelte