Lara Croft and the Temple of Osiris Review

N-am terminat niciodata Lara Croft and the Guardian of Light deoarece am crezut ca nu voi afla valoarea adevarata a joucului daca nu il joc si in modul cooperativ. Continuarea, Lara Croft and the Temple of Osiris, care are acum patru jucatori in modul co-op, este cu siguranta mult mai distractiva daca il joci cu prietenii, iar amestecul de “twin-stick shooting”, “platforming” si puzzle-urile pun in valoare jocul in orice numar de jucatori, inclusiv daca il joci singur.

Inca respecta formula originala a jocului, Lara si un vantor rival de comori Carter Bell exploreaza un mormant Egiptean, si trezesc accidental doi zei antici, Isis si Osiris care se alatura lui Bell si Lara ca personaje cu care poti sa joci pentru ai opri pe cei rai, Set si acolitii sai, inainte ca acestea sa distruga lumea.

Isis si Osiris au toiage care folosesc raze de laser pentru a omora inamicii, pentru a distruge anumite vase si pentru a putea misca diferite obiecte din jurul lor. Ei pot ridica platforme magice, sa incetineasca timpul, sau sa formeze sfere magice cu ajutorul carora alte personaje pot trece peste prapastii sau sa urce pe diferite platforme. Simplele personaje muritoare – Lara si Bell – vin cu: mine, arme si carlige cu care sa se urce sau sa coboare de pe anumite cladiri. Daca combinati armele cu magiile puteti termina orice puzzlesau omori orice inamic fara prea mari probleme.

La fel ca jocul din 1996 Tomb Raider in care trebuia sa impingi cuburi mari, jocurile Lara Croft se bazeaza pe rostogolirea unor bile gigantice. La un moment dat, un alt coleg de la Game Reviews, Adrian ( Aka Madtequ ) si cu mine am incercat sa urcam o bila gigantica exploziva pe o serie de terase. Jucand cu Isis, Adrian folosea magii pentru a incetini cronometrul de pe explozibil, iar eu puneam dinamita, si cand o detonam bila trebuia sa sara pe urmatoarea terasa.

A fost o idee destul de buna sa facem asta dar trebuie sa recunosc ca ne-a luat ceva timp si multe incercari pentru a reusi. De multe ori am folosit prea putina dinamita, iar explozia trantea bila si pe noi de toti peretii sau ne impingea in gropi fara fund. Cred ca l-am omorat pe Adrian de mai multe ori decat orice “Boss” din joc (dar nu imi pare rau, nu stiu ce sa zic de el :p). In cele din urma am dus la capat acest plan punand mai multa dinamita si impingand bila in toate directiile posibile. A fost un haos total dar a meritat in cele din urma.

O multime de jocuri in modul co-op pun doi jucatori impreuna si nu prea conteaza ce face unu sau celalalt, dar in Lara Croft and the Temple of Osiris chiar am simtit ca eu cu Adrian lucram impreuna, ii aruncam franghia sa il trag si pe el dupa mine iar in unele cazuri el trebuia sa ma tina si sa ma balanseze ca eu sa pot sa iau cate un item care plutea in aer. O parte din puzzle-uri necesita o acuratete mai mare iar daca nu esti atent poate duce la moartea colegului tau (Again :P), iar eu unu m-am bucurat cel mai mult depuzzle-urile in care aveam nevoie de carligul cu care puteam sa ma agat de pereti sau alte obiecte din camera.

In fiecare puzzle ai nevoie de : carlig, bile, mine si placi de presiune. Cu toate acestea, combinatiile in care le folosesti sunt intotdeauna noi si mai inteligente. Cel mai impresionant este faptul ca aceste puzzle-uri isi schimba designul in functie de numarul de jucatori. La un puzzle la care ai avea nevoie de doi oameni sa stea pe doua placi de presiune, daca joci singur esti ajutat de o bila care se pune pe a doua placa, si toate armele le detii tu inclusiv toiagul, si carligul cu care sa te agati de diferite obiecte. Este adevarat ca daca joci cu inca nu prieten este mult mai distractiv, dar am jucat si singur destul de mult, si tot am avut parte de distractie. Indiferent de nivelul de dificultate al puzzle-urilor nu au durat niciodata indeajuns de mult incat sa ma plictiseasca sau sa devina enervante.

Lara Croft and the Temple of Osiris este un “shooter twin-stick” mult mai bun decat ma asteptam. Producatorii nu s-au mai limitat la doar cele doua , deja celebre, pistoale ale Larei, si cu cat exploram mai mult catacombele si templele am putut obtine si folosi: pusti de asalt, pusti cu luneta si lansatoare de rachete. Nici una din arme nu a fost mai presus ca cealalta, dar timpul de reincarcare diferit sau distrugerea in masa a inamicilor au dat luptei ritmuri diferite. A fost placut sa am la indemana toate aceste alegeri, si mi-a placut sa omor, omul de foc crocodil, folosind pistoalele mitraliera duble cu un efect de gheata, sau sa omor o multime de gandaci doar cu o singura racheta. Dar ce mi-a placut cel mai mult a fost sa pun o multime de mine, sa ma feresc din calea exploziei, si sa le detonez cand inamicii se apropiau.

Din punct de vedere vizual tot ceea ce te inconjoara este din acelasi rezervor al cliseelor : piramide , caracatere jumatate crocodil jumatate om care arata de parca au venit din orasul Donkey Kong si palmieri, dar macar nu este peste tot doar nisip.

Imi place foarte mult cum arata jocul si sunetul unui shotgun atunci cand spulberam un gandac gigant. Trebuie sa recunosc imi plac lucrurile simple :D.

Cu toate acestea, va sfatuiesc daca aveti posibilitatea, sa jucati jocul cu un gamepad. Puteti sa il jucati si cu mouse si tastatura, dar este mult mai dificil de jucat cu acestea decat ar trebui. Aceste lucruri se observa cel mai bine in modul co-op, unde monitorul este impartit, iar camera se ajusteaza incontinuu pentru a se adapta ambilor jucatori. Este destul de enervant mai ales ca trebuie sa pui tinta cu ajutorul mouse-ului, in timp ce camera se tot ajusteaza, si te face sa ratezi tinta.

Mi-a luat aproximativ 5 ore pentru a termina Lara Croft and the Temple of Osiris. E cam scurt, dar nu este o afacerea rea pentru 19,99 €, si se extinde prin acordarea unei serii noi de provocari la fiecare nivel – termina anumite misiuni sub un anumit timp, colecataza un numar de x diamante, sa nu fii lovit de un Boss si altele. Este distractiv, si iti ofera un numar impresionant de arme, echipamente si bijuterii care adauga armelor diferite tipuri de gloante, mai multa munitie si efecte de gheata sau foc. Vazandul pe Osiris, in hainele egiptene si cu aceea coafura tipica zeilor din acele timpuri, cu un lansator de grenade, este ceva destul de haios.

Prefer intotdeauna un joc care ma lasa sa imi doresc mai mult, dar Lara Croft and the Temple of Osiris s-a terminat inainte ca ideeile lui sa se dezvolte in totalitate – puzzle-urile nu mi-au dat prea multe batai de cap si nici nu am omorat indeajunsi gandaci sa ma simnt pe deplin multumit, iar odata ce l-am terminat, nu am mai gasit nici un motiv care sa ma faca sa il joc din nou. Acestea fiind spuse, mi-a placut foarte mult Lara Croft and the Temple of Osiris, atat cat a durat.