Register
Or


A password will be e-mailed to you.
Enermax Squa RGB

A venit momentul să vă prezentăm magnificul mouse Razer Viper Ultimate.

Mouse-ul este unul ambidextru, perfect simetric pe partea de design și care seamănă perfect cu versiunea pe fir.

Pe partea de jos a mouse-ului avem logo-ul de la Razer luminat și customizabil RGB, iar pe ambele laterale ale mouse-ului găsim o textură ușor cauciucată, astfel încât, mouse-ul sa nu alunece din mână, iar din moment ce este ambidextru, găsim câte două butoane laterale pe fiecare parte a mouse-ului care pot fi programate cum doriți.

Pe partea de jos a mouse-ului găsim butonul de on/off și butonul de DPI, shroud-ul magnetic pentru încărcare și locașul unde vine ascuns conectorul usb al mouse-ului.

Iată câteva specificații tehnice:

Tehnologie senzor Optic
Alte detalii Iluminare RGB Razer Chroma, memorie DPI on-board, software dedicat, fiabilitate 70 de ore durata baterie, Cablu Speedflex 1.8 m, Compatibil cu Charging Dock Razer, Razer Synapse 3, Razer Focus+ Senzor Optic, Razer™ Optical Mouse Switches, Tehnologie Hyperspeed Wireless
Rezoluție 20000 DPI
Design Ambidextru
Butoane 8 programabile
Tip switch-uri Silențioase
Polling Hz 50g
Accelerație 50G

În cutie găsim și un dock de încărcare, care se conectează magnetic cu mouse-ul prin doi pini. Pe lângă faptul că arată destul de elegant pe birou, dock-ul de încărcare are și o lumină RGB de jur-împrejur care luminează în funcție de procentajul bateriei din mouse, atunci când acesta este pus la încărcat.

Cele mai importante două caracteristici ale acestui mouse sunt, după părerea mea, senzorul și bateria.  Cântărind doar 74 de grame, cei de la Razer au reușit să implementeze o baterie care să dureze 70 de ore, dacă este utilizat. În aproximativ 30 de ore de utilizare, am reușit sa consum 40% din baterie, ceea ce este extrem de bine. Practic, dacă îl încarci o dată pe săptămână, îl vei putea folosi liniștit fără teama de a rămâne fără baterie.

Senzorul optic este capabil de 20.000 DPI și se asigură că face tot posibilul ca să vă ofere o experiență de gaming excelentă. În primul rând este tehnologia Hyper Speed care face acest senzor cu 25% mai rapid decât oricare alt mouse de pe piață. Senzorul scanează în permanență pentru cea mai rapida frecvență, la fiecare milisecunda, astfel încât nici nu ai putea să faci diferența între un mouse pe fir și Razer Viper Ultimate.

Softul cu care poate fi configurat mouse-ul este, bineînțeles, Synapse, unde găsim mai multe meniuri. „Customize” este meniul unde putem mapa fiecare buton în parte, mai putin click stânga, și unde putem selecta dacă mouse-ul va fi folosit de un stângaci sau un dreptaci. La performance găsim stagiile DPI-ului, bineințeles, customizabile, și polling rate-ul. Tab-ul cu lightning este destul de simplu. Aici putem seta efectele de lumina pe mouse și luminozitatea RGB-ului de pe mouse. Vă recomand să țineți luminozitatea cât mai scăzută, pentru că oricum nu se va vedea în momentul în care folosiți mouse-ul și în felul acesta veți economisi și mai multă baterie. La caibration avem smart tracking și manual calibration, recomandarea mea fiind sa îl lăsați pe smart tracking, în cazul în care schimbați mouse-pad-ul, acesta va detecta și va calibra mouse-ul automat. Apoi mai avem meniul power, unde găsim chestii ca power saving și low power mode. Ce e bine de știut, este faptul că tot în Synapse putem vedea și procentajul bateriei din mouse.

După ce l-am folosit aproape două săptămâni, pot trage următoarele concluzii: la fel cum au spus mulți care au pus mana pe acest mouse, este, de departe unul dintre cele mai bune mouse-uri de pe piață, făcând experiența de gaming una mai mult decât satisfăcătoare. Înainte să folosesc acest mouse, nu credeam că voi ajunge să îndrăgesc atât de mult un mouse wireless, cu atât mai putin un mouse wireless ușor, eu fiind obișnuit cu mouse-uri cu puțină greutate. Experiența cu acest mouse este una extrem de plăcuta și îl recomand tuturor.

Razer Viper Ultimate costă 840 de lei, dar părerea mea este ca își merita fiecare bănuț.

Lasa un comentariu
%d blogeri au apreciat: