Am avut ocazia să testăm într-un early-build un joculeț nou pe Steam, numit Save Koch. Este vorba despre un joc de strategie în care ești pus în pielea unui lider mafiot și ești înștințat că ai fost trădat și ai 7 zile să descoperi cine te-a vândut, să-l prinzi și astfel să scapi, altfel vei muri. Conceptul e bun, implementarea mi s-a părut puțin defectuasă și de aceea nu îl putem recomanda în acest moment.
Jocul este dinamic și chiar dacă povestea principală rămâne la fel la fiecare tură de joc, personajele și dinamica lor se schimbă de fiecare dată, astfel că nu vei întâlni aceași situațșie de două ori, ceea ce este foarte bine. Alegerea grafică este simplistă și jocul îți cere să citești mesaje, să alegi dintr-o serie de răspunsuri predefinite și să încerci să deslusești misterul. Problema mea cu jocul este că nu poți opri timerul să coitești mesajele și nici nu îl poți grăbi sau încetini. Astfel, de fapt nu ai timp suficient să analizezi situațiile și cele mai multe decizii vor fi luate la repezeală, ceea ce înseamnă că jocul n umai este unul de strategie, ci mai mult unul de noroc.
Iată aici un gameplay al nostru din versiunea „demo” a jocului:
Sperăm că se va schimba ceva în versiunea finală, dar până atunci eu voi evita acest joc.