Nebunia Star Wars începe mai devreme de Crăciun pe PC, prin produsul DICE, Star Wars Battlefront. Disponibil pe Origin la prețul de €69.99, în varianta Deluxe, jocul aduce în prim plan acțiunea din filmul lui Lucas, sub forma unui joc de acțiune. Povestea din joc ne duce pe cele patru planete din universul Star Wars, Endor, Hoth, Sullust și Tatooine, jucând atât de partea rebelilor, cât și pentru forțele imperiale. Există două moduri majore de joc în Star Wars Battlefront: single-player (plus coops) și multiplayer.
Single-player și co-op
În modul single-player, poți opta pentru a juca singur sau a chema un prieten care să te ajute, în modul cooperant. Misiunile includ sesiuni de antrenament, în care poți testa toate elementele jocului, unde vei putea pilota X-Wing peste canioanele de pe Tatooine, vei conduce motocicletele prin păduri și vei juca cu rebeli, terestru, în mod FPS și vei putea alege să joci cu Darth Vader sau împăratul în scurte lupte. Practic, vei învăța să te acomodezi cu tot ce ține de joc. Am să încerc să vorbesc puțin despre fiecare din aceste moduri de joc, pentru că le întâlnim peste tot.
Misiunile cu aparatele de zbor X-Wing se limitează în a apăra pozițiile rebelilor de AT-AT sau AT-ST, de la înălțime sau de a intercepta aparatele de zbor ale imperiului, TIE. Controlul aparatelor de zbor este destul de simplu implementat, nu ai nevoie de prea mult pentru a te obișnui cu ele, însă țintitul, fără țintă automată (pe PC) este destul de complicat. Totuși, Star Wars Battlefront nu dă impresia de dificultate în alegerea jocului cu avioanele. Misiunile de antrenament sunt destul de bine lucrate, nu sunt foarte lungi și nu ai senzație de plictiseală.
Al doilea vehicul pe care îl primești este „speeder bike”, motocicleta care levitează, nu putem spune că zboară, care îți dă senzația de un joc de curse la viteză foarte mare. Controlul este destul de dificil, mai ales la accelerare maximă, dar nici acesta nu este greu de învățat. Misiunile includ urmărirea rebelilor prin pădurile de pe Endor. Pe lângă viteză, motocicletele sunt dotate și cu arme, cu ajutorul cărora poți distruge inamicii de la distanță. Tot la categoria vehicule, poți testa mașinăriile Imperiului, precum marile At-AT, care sunt încete, dar au forță mare de distrugere sau AT-ST, care sunt ceva mai rapide și mai ușor adaptabile misiunilor.
Celelalte moduri de joc în antrenament sunt terestre, fie de partea Imperiului sau a Rebelilor. În cazul rebelilor, jocul este un FPS sau 3rd person shooter, în funcție de cum vrei să joci, iar sistemul de luptă este foarte asemănător cu cel din Battlefield 4. Ai la dispoziție multe arme, de la pistoale, la arme automate și grenade. Ai parte și de misiuni unde poți juca cu Darth Vader și să poți folosi sabia laser și faimoasa putere de sufocare, dar și cu Împăratul, cu care poți curenta inamicii. Alte personaje cunoscute, cu care poți alege să joci în unele misiuni sunt Luke Skywalker, Prințesa Leia, Han Solo sau Boba Fett.
După ce înveți toate mișcările poți încerca să faci misiunile single-player, care au două moduri principale: Survival și Battles. În modul Survival, joci de partea Rebelilor și trebuie să supraviețuiești cât mai mult, valurilor de inamici Imperiali care te atacă, incluzând trupe terestre, aeriene sau robotice. În modul Battles trebuie să pui în acțiune o bătălie pentru o anumită poziție, în stil clasic, câștigătoare fiind desemnată echipa care rămâne cu supraviețuitori. Aici poți alege să joci împreună sau împotriva unui prieten și poți alege să folosești un personaj standard, ori de partea Imperială sau Rebelă sau îți poți alege un erou, din cei amintiți mai sus.
Per total, impresia mea despre modul single-player a fost una foarte bună. Se vede experiența din Battlefront a celor de la DICE, iar sistemul de luptă este foarte similar. Nu am întâlnit probleme tehnice sau erori masive cât m-am jucat, iar mișcările și luptele sunt alerte și foarte bine concepute să te țină la PC, să te solicite suficient cât să nu ți se pară prea ușor și suficient de scurte să nu te plictisească.
Multiplayer
Multiplayer este punctul central al jocului, iar acesta include, la fel ca single-playerul mai multe moduri de joc, pentru a atinge toate modurile jocului și poate conecta până la 40 de jucători într-un meci. Există câte ceva pentru fiecare, iar mie mi-au plăcut destul de mult ideile propuse. Citisem, înainte să încerc jocul, pe Internet, destul de multe critici la adresa modului multiplayer. într-adevăr, sunt destul de multe minusuri, care ar putea fi remediate, dar mie nu mi-a displăcut modul de joc. Nu sunt un mare fan al jocurilor cu avioane, dar modul Fighter Squadron mi s-a părut destul de bine construit. Acesta se joacă în 20 de jucători, 10 de fiecare parte, plus încă 20 de trupe controlate de AI. Aici poți controla toate navele de zbor disponibile în joc, ducând o luptă intensă pentru dominarea cerului.
Trupele Imperiale au nave rapide de obicei, iar rebelii au nave greoaie, dar cu armură mare. Câte un jucător de fiecare parte va primi nava „mamut” a clasei, Slave I pentru forțele Imperiale și Millennium Falcon pentru rebeli, ambele nave având o forță extrem de mare și cântărind greu în luptă. Chiar dacă controalele sunt simple, lupta intensă este destul de distractivă.
Fiind totuși un fan al jocurilor FPS, modurile mele preferate de joc au fost Supremacy și Walker Assault. Ambele includ lupte între 40 de jucători în online, acestea fiind extrem de intense, iar hărțile sunt mari. În modul Supremacy, trupele Imperiale și Rebele se luptă pentru cucerirea a cinci puncte cheie pe hartă, cu un punct critic în mijloc, care îți dezvăluie harta. Jucătorii pot alege între luptă terestră sau chiar folosi nave, turete sau roboți. În plus, poți folosi și eroi, iar lupta care rezultă este de proporții mari. Modul Walker Assault mi s-a părut cel mai original și un concept extrem de bun. Scopul jocului este distrugerea unui AT-AT masiv. Poți juca de partea rebelilor și ataca din toate direcțiile, foarte rapid, chiar și chema avioane în ajutor, sau de partea forțelor Imperiale, unde poți folosi roboți și forța impresionantă a AT-AT pentru a distruge bazele și avanposturile rebelilor. Diferența de forțe pare să dezavantajeze Rebelii, dar aceștia pot folosi armele inamicului dacă le capturează, ceea ce face din acest mod de joc unul din preferatele mele și, din câte am văzut, unul din cele mai jucate.
Un alt mod de joc interesant mi s-a părut Hero Hunt, unde poi alege să joci într-o echipă de 7 jucători, făcând parte din forțele infanteriste sau, de cealaltă parte, cu un erou de unul singur. Practic, modul aduce un joc 7 vs. 1 în acțiune. Acesta este extrem de solicitant și, de orice parte ai juca, va trebui să îți folosești foarte bine abilitățile, pentru că dacă 2-3 din cei 7 mor, există șanse mici să mai câștigi jocul și, la fel, dacă joci cu un erou, dacă reușești să anihilezi pe rând inamicii, vei câștiga fără probleme.
Drop Zone este un alt mod care mi s-a părut interesant, pentru că aduce câte ceva diferit față de alte jocuri. Aici trebuie, practic să ajungi la navele de fugă care se prăbușesc pe planetă. Modul se joacă în 8 jucători, iar cei care reușesc să ajungă primi și să controleze un POD, va câștiga. Efectele sunt principalele lucruri care fac acest mod interesant și țin jucătorii conectați. Nu chiar așa de impresionante mi s-au părut celelalte moduri de joc. Cargo este un mod capture the flag, în care scopul este capturarea unor cutii și ducere lor în bază. Conceptul nu e rău, dar gameplay-ul devine repetitiv și plictisitor și se rezumă la alergarea în cercuri. Nici Droid Run nu este mai strălucit, pentru că are nevoie de multă coordonare și din joc lipsește un elemente crucial pentru aceasta: comunicarea vocală. Mi se pare crucială comunicarea cu voce într-un multiplayer cu scop cooperativ, iar lipsa acesteia implică folosirea unui program ca Teamspeak sau Skype. Dar dacă jucătorii nu se cunosc înainte de meci, va trebui să se rezume la comunicare scrisă, care nu este deloc productivă într-un joc multiplayer alert. Modul Blast, un deathmatch, ar fi trebuit să fie probabil unul din cele mai bune din joc, dar, din păcate, nu se ridică la nivelul așteptărilor. Din păcate, acest mod de joc se pierde în anonimitate mai ales datorită faptului că nu aduce nimic nou. Este practic un shootout între 20 de jucători, împărțiți în două echipe.
Per total, modul multiplayer este cel mai important în Star Wars Battlefront, deoarece acesta oferă singurul gameplay intens din joc și pune în aplicare ceea ce ai învățat în antrenamentul din single-player. Sunt multe lucruri bune, dar și lucruri proaste în joc. Cel mai bun lucru este echilibrul realizat în joc, fiecare dintre părți având atuurile proprii, care, folosite cum trebuie, anihilează pe cele ale inamicului. Problema principală a multiplayerului este legată însă tot de echilibru, și anume, de lipsa acestuia, când vorbim de experiența jucătorilor. Nu există, sau cel puțin eu nu am văzut un sistem de matchmaking, care să pună față în față jucători similari din punct de vedere al experienței. Un alt minus notabil este lipsa posibilității de comunicare vocală în joc, lucru esențial pentru multiplayere care au în gameplay obiective de echipă.
Grafică, sunet și performanță
Aspectul pe care îl observi de la început când intri în Star Wars Battlefront este grafica. Aceasta este PERFECTĂ! Nu am văzut vreo eroare vizuală în acest joc. Atenția la detalii și creația vizuală creată de DICE este impresionantă. Se văd elemente preluate din Battlefield, spre exemplu, dar parcă și aceste elemente au fost îmbunătățite. Cele 4 planete disponibile în jocul standard sunt create foarte bine, respectând detaliile cinematice din universul Star Wars, iar atmosfera din jurul poveștii de bază este reprezentată foarte bine. Fie că e vorba de personaje, unități de luptă, nave, roboți sau platforme, totul arată perfect.
Animațiile sunt lucrate la perfecție, la fel ca și efectele vizuale. Acestea se văd cel mai bine în timpul luptelor, iar efectele de la grenade, de exemplu, au un mare impact. Împreună cu efectele sonore, care combină tema clasică din Războiul Stelelor cu muzica modernă, Star Wars Battlefront reușește să imprime atmosfera unei capodopere cinematografice într-un joc. Părerea mea este că acesta este cel mai bun joc pe capitolul de imagine și sunet, pe care l-am jucat până acum. Nu sunt un fan înrăit al seriei Războiul Stelelor, și nu spun lucrul ăsta din motive de nostalgie, dar mi se pare că DICE a reușit să creeze scena perfectă în care să pună în acțiune un astfel de joc.
Din punct de vedere al performanței, grafica impresionantă vine cu un preț, dar acesta nu este atât de mare pe cât mă așteptam. Pentru a rula jocul și a te bucura de toată splendoarea oferită de elementele grafice moderne, ai nevoie de un sistem destul de performant. Chiar dacă producătorul indică GTX 970 ca placa video recomandată, eu am reușit să rulez cu detaliile maxim și pe GTX760, singurul dezavantaj pe care îl am este la temperatura, neputând să stau conectat mai mult de 3 ore într-o sesiune pe joc, pentru că risc să supraîncălzesc placa video. Nu am avut probleme cu momente în care jocul să sacadeze sau să nu ruleze bine, deci eu sunt mai mult decât mulțumit de performanța jocului.
Concluzie
Star Wars Battlefront nu este un joc care să atragă doar fanii seriei Războiul Stelelor, ci folosește magistral elementele francizei pentru a realiza un joc de acțiune reușit. Jocul are puncte bune și puncte slabe, dar are și potențialul de a deveni unul dintre jocurile de top ale anului. Star Wars Battlefront are o componentă multiplayer bună, dar nu excelentă și o componentă single-player foarte bună, dar fără rejucabilitate și care are doar rol de antrenament în joc. Din punct de vedere vizual și auditiv, jocul este perfect, iar decorurile atrag orice jucător, nu doar fanii seriei sau iubitorii de SF. Prețul jocului este destul de piperat, fiind disponibile 3 variante, de €59.99 (varianta standard), €69.99 (varianta Deluxe) și €119.98 (Ultimate edition), care include Season Pass. Jocul poate fi cumpărat de pe Origin.
[…] Star Wars Battlefront Review […]
E un joc forate fain, si eu il detin si ma bucur de el^^. Ma joc mereu Hero Hunt. 😀
[…] Wars Battlefront a fost lansat prin mijlocul lunii noiembrie; SteamGames.ro i-a dat un scor de 9.0 și s-a spus despre acesta că „folosește magistral elementele francizei pentru a realiza un […]