The Division 2 Review

The Division 2 s-a lansat pe 15 martie, iar Ubisoft ne-a cerut să testăm jocul până la final înainte să publicăm acest review pentru a avea timp suficient pentru a testa jocul complet. Cred că a venit momentul să publicăm acest articol după aproximativ 30 de ore în joc. De data aceasta, serverele pentru Tom Clancy’s The Division 2 au funcționat, dar am testat mare parte a jocului în single-player și problemele legate de performanță prezente în BETA au fost rezolvate.

Dacă ați jucat primul joc, The Division 2 vă va părea foarte similar pentru că seamănă foarte mult cu predecesorul său, având același sistem de joc, aceleași mecanici, aceleași sunete și chiar și grafica este aproape identică, însă elementele slabe din primul au fost eliminate iar cele bune au fost îmbunătățite considerabil. Sistemul multiplayer vine cu clanuri și cu misiuni concepute pentru echipe de 8 jucători de această dată, însă va fi destul de greu să găsești 8 prieteni cu care să joci, cel puțin în această primă perioadă de după lansare.

Povestea din The Division 2 are loc la câteva luni după ce s-a încheiat cea din prima parte și te trimite la Washington DC. Virusul care a cauzat problemele în New York s-a extins pe întreg teritoriul Statelor Unite. Odată ajuns în capitală descoperi că orașul este devastat, pare desprins dintr-o poveste post-apocaliptică și este împânzit de agenți, bandiți și supraviețuitori disperați. Folosindu-te de abilitățile tale, dar și de tehnologia avansată pe care o ai la dispoziție, trebuie să restabilești ordinea în oraș singur sau cu o echipă. Povestea este menită să te plaseze în universul jocului și să-ți explice situația, dar nu are un rol așa de important pentru că îți este ușor să o ignori și vei merge în oraș, vei descoperi misiuni principale, secundare și diferite activități care te vor recompensa cu iteme din ce în ce mai puternice. Pe parcurs descoperi fragmente din poveste și îți dai seama că faci misiuni principale doar când intri în ele, pentru că sunt scriptice, mari și au câte ceva diferit, spre deosebire de multitudinea de misiuni secundare care în afară de locație sunt cam la fel. De exemplu, ai o misiune plasată într-un muzeu, în zona dedicată Războiului din Vietnam și parcă duci o luptă de gherilă în timpul respectiv. altă misiune are loc în alt muzeu, în zona planetariumului de această dată și pare desprinsă dintr-un joc SF. Aceste mici excursii în afara străzilor și aleilor orașului sunt bine venite. Bătălia supremă se dă pe acoperișul Capitoliului și ne readuce în zona misiunii inițiale cu carea  început și versiunea beta.

Primele misiuni sunt destul de scriptice, în sensul că trebuie să deblochezi câteva personaje pentru a avea acces la câteva puncte esențiale pe hartă. harta este împărțită în zone sau sectoare și poți trece prin ele liniștit într-un joc de tip open world în care Washington DC este recreat la o scară aproape de 1 la 1. Orașul este post-apocaliptic și, similar cu Far Cry New Dawn, la o scară mai mică totuși pentru că au trecut doar 6 luni de la evenimentele care au declanșat criza, străzile sunt invadate de elemente ale naturii, cu vegetație crescută pe bulevarde și zone abandonate, dar și cu animale prezente în oraș. Spre deosebire de New York-ul primului The Division, Washington DC este mai aerisit, străzile și aleile sunt mai largi și zonele „Dark Zone” sunt mai deschise. Asta îți permite să explorezi mai mult și să ai o mai mare libertate de mișcare. Jocul este conceput pe ideea de loot, astfel încât fiecare misiune pe care o faci îți dă ceva obiecte care îți vor folosi. Sistemul este destu lde bine implementat și progresul este vizibil și îți dă impresia de evoluție continuă, ceea ce e bine pentgru că, chair dacă faci misiuni aleatorii, ai sentimentul de avansare în joc. sistemul de RPG asemănător cu cel din Far Cry New Dawn este din nou prezent. Jocul îți pune piedici pentru că e greu, pe alocuri, adversarii sunt destul de puternici, și, la fel ca în Assassin’s Creed Odyssey, adversarii normali, de pe o porțiune de hartă, cresc în nivel odată cu tine. Adică, dacă tu ai nivel 2, și ei vor fi al fel în zona de început, dar dacă ai nivel 15, ei nu vor mai fi de nivel 2 ci vor fi echivalenți cu tine. Acest lucru face ca jocul să fie greu, mai ales pentru că unii din adversari sunt puternici și greu de ucis. Aceștia sunt pe diferite categorii și sunt ilustrați astfel prin culorile lor (roșu, mov sau galben), iar aceste culori ilustrează, de fapt, nivelul de armură pe care îl au. Sistemul de viață din joc funcționează practic cu ajutorul armurii. Armura este alcătuită din bucăți care acoperă o anumită parte a corpului, air când bucata este distrusă acea parte a corpului devine vulnerabilă și astfel caracterul poate fi ucis. Acest lucru funcționează atât pentru tine ca și jucător, cât și pentru adversari, iar succesul misiunii depinde de armele pe care le ai la îndemână, pentru că acestea sunt multe și diversificate. Plimbându-te prin oraș descoperi activități noi (de exemplu turnuri de propagandă) și faci misiuni secundare care deblochează arme care mai de care mai avansate. Orașul este împânzit de inamici și ei controlează o anumită zonă. Dacă preiei controlul unui turn de propagandă și reziști unui val de inamici care vin să-l recucerească eliberezi acea zonă și acolo vin aliații tăi, cam ca în Just Cause. Găsești și o serie de misiuni secundare, care sunt destul de distractive și care te recompensează destul de bine.

Pe măsură ce avansezi în joc (spre nivelul 30), deblochezi o serie de abilități și arme. Ai 3 arme pe care le poți echipa simultan și ai de unde alege (dacă găsești arme bune în misiuni), dar înlocuirea acestora este greoaie, prin meniu și o poți face doar în momentele dintre misiuni pentru că altfel mori. Abilitățile speciale sunt destul de variate și le poți debloca în orice ordine vrei, permițându-ți astfel să evoluezi cum vrei și să îți dezvolți caracterul în funcție de stilul propriu de joc. Inamicii sunt și ei destul de avansați și arsenalul lor este destul de distractiv. unii dintre ei trimit mașinuțe cu telecomandă pe care au montat bombe înspre tine, alții folosesc arme utilizate de jandarmi în oprirea protestelor, cum ar fi gazele lacrimogene și alții pur și simplu trag în tine. Pe străzi sunt 3 facțiuni care se luptă pentru supremație, The Outcasts, True Sons și Hyenas, iar la sfârșit apare și a patra, denumită Black Tusk, care este o organizație paramilitară și care este cea mai puternică dintre cele patru. Lumea din The Division 2 este destul de activă, personajele NPC luptându-se activ cu inamicii tăi mai tot timpul și pe oriunde mergi vei găsi activități. În celebrele Dark Zones vei duce lupte de tip PvPvE. Trebuie să mergi în aceste zone, să elimini adversarii prezenți, să pornești generatoarele și să culegi armele și echipamentul de valoare pe care îl găsești acolo. În aceste zone sunt însă și jucători, pe lângă personajele controlate de AI și trebuie să te lupți și cu ei pentru a captura prada. În funcție de cum înaintezi în nivel și deblochezi chestii noi, descoperi și noi personaje care te ajută în joc cu crafting, misiuni secundare, dar care intervin alături de tine și în lupte. Chiar dacă joci singur, poți chema în ajutor aliații controlați de Ai, dar, fiindcă jocul este multiplayer în esență, poți fi ajutat și de alți jucători care sunt prin zonă sau tu îi poți ajuta pe ei. În misiunile multiplayer poți intra într-un grup existent de jucători și poți face ce vrei până se adună suficientă lume pentru a începe misiunea respectivă și astfel jocul nu te pune să aștepți pentru nimic. Această libertate de mișcare mie mi se pare cea mai interesantă caracteristică a jocului.

Odată ajuns la nivelul 30 intri în zona misiunilor din „endgame” și faci cunoștință cu inamicii din Black Tusk. Odată ajuns aici vei fi nevoit să te întorci în zonele cucerite anterior și să joci misiuni de tipul „invaded”, care implică lupte cu tehnologii avansate, jocul devenind un fel de shooter sci-fi. Te vei lupta cu drone, roboți și arme futuriste. Vei debloca apoi variantele „invaded” ale bastioanelor, iar mai apoi vei debloca bastionul celor de la Black Tusk. odată cu atingerea nivelului 30 deblochezi și specializările, care îți dau arme specifice. Acestea sunt 3 la număr: Sharpshooter, în care vei primi un sniper, Survivalist în care primești o arbaletă și Demolitionist în care vei primi un aruncător de grenade. Practic acum deblochezi cele mai bune arme și chiar dacă crezi că ai terminat jocul, lucrurile acum încep să se complice. Trupele inamice încep să se miște pe hartă, iau înapoi punctele de control și îți dau bătăi de cap continuu. The Division 2 nu este un joc pe care îl iei, îl joci, termini misiunile și l-ai abandonat, ci mai degrabă un joc continuu, în care vei avea ceva de făcut și dacă te joci 1000 de ore. Jocul este destul de greu și obositor dacă nu ești pregătit pentru el și este gândit pentru fanii hardcore a seriei sau a tipului acesta de joc. Eu unul aș fi preferat să îl joc, chiar dacă mi-ar fi luat 100 de ore, dar la un moment dat să pot să spun că l-am terminat și îl pot pune deoparte. Jocul urmează să mai primească conținut în perioada următoare și misiunile multiplayer vor fi multe și diversificate. Așa că, dacă vă place jocul și genul, suma cerută pentru varianta ultimate (puțin peste 500 lei) este rezonabilă având în vedere că cel puțin un an îl vei juca liniștit și vei avea de lucru prin el.

Am lăsat spre final discuțiile legate de grafică. În beta am avut probleme legate de performanță și grafică, cea mai mare problemă fiind degradarea performanței după sesiuni mai lungi de joc. Multe dintre probleme au fost rezolvate în versiunea finală, ceea ce este îmbucurător. Varianta de PC a jocului are o groază de setări grafice și ocupă 43 de Gb, în timp ce varianta de console (PS4 pro) ocupă 89 de Gb și arată mai rău. De ce? Nu știm, pentru că arată mai rău decât pe PC și are ceva probleme în încărcarea texturilor HD pe 4K. În general jocul arată foarte bine, specific Ubisoft, cu zone create impecabil și texturi extraordinare. Ceea ce nu îmi place la joc sunt meniurile, care mi se par greoaie, amplasate aiurea și pentru a naviga prin ele trebuie să stai liniștit undeva în joc pentru că nu o poți face on-the-fly.  Pe partea de sunet lucrurile stau bine, jocul are chiar și un meniu destul de ok pentru voice-chat, deci elementele moderne sunt prezente.

Am să mă opresc aici și cred că pot finaliza această recenzie pentru The Division 2. Jocul este unul masiv, mai mare decât mă gândeam eu că va fi și nu este un shooter simplu. Jocul este destul de complicat pe alocuri și te forțează să te concentrezi pentru a avea succes. Nu este un joc simplu pe care îl joci, îl termini și îl pui deoparte. The Division 2 este o experiență continuă și de durată care va fi actualizată și completată pe parcursul a mai multor luni de acum încolo. Dacă preferi un astfel de joc, acesta este un must-buy, oferind o groază de conținut raportat la preț. Experiența nu este unică, este construită pe baza primului titlu din serie, dar este îmbunătățită atât grafic cât și din punct de vedere al mecanicii elementelor care îl construiesc.