Zilele trecute am pus mâna pe un joc care mi-a trezit brusc amintiri din copilăria mea de gamer: The Incredible Adventures of Van Helsing: Final Cut. Este al patrulea joc dintr-o serie despre care eu nu știam mare lucru. Se pare că este de fapt un produs final final, care aduce împreună acțiunea din toate cele 3 jocuri precedente. Produs de NeocoreGames, o companie independentă de jocuri din Ungaria, The Incredible Adventures of Van Helsing: Final Cut este un joc aRPG, asemănător cu primele două jocuri Diablo. Eu sunt mare fan al acestor 2 jocuri vechi, anul trecut am rejucat Diablo 1 în totalitate, pierzând câte 5-6 ore pe zi, timp de o săptămână. Au mai fost încercări de a face jocuri asemănătoare, am mai testat și eu, dar am fost dezamăgit, așa că nu am avut așteptări prea mari nici de la acesta, însă am rămas frumos surprins și sunt încântat de faptul că am ales să-l joc.
Povestea
Acțiunea din The Incredible Adventures of Van Helsing: Final Cut are loc într-un ținut numit Borgovia, unde un grup de cercetători amenință să distrugă pacea. Personajul principal este un vânător de monștrii din faimoasa familie van Helsing, iar tovarășa sa de drum, este, în mod ironic, o fantomă, pe nume Lady Katarina. Misiunea ta în joc este să salvezi lumea, iar povestea poate deveni extrem de încurcată și personajele întâlnite îți dau mereu impresia că nu sunt ceea ce par.
Tărâmul Borgovia pare extrem de familiar. La fel și personajele întâlnite, dar și numele acestora. Luând în calcul faptul că producătorii jocului sunt unguri, părerea mea este că inspirația pentru tot ținutul din joc este una populară, din zona Transilvaniei, iar monștrii seamănă foarte mult cu cei din legendele populare românești.
Gameplay
Chiar de la început, ai de ales între 6 clase de jucători: Protector, Bounty Hunter, Elementalist, Umbralist, Phlogistoneer și Constructor. Eu am ales să joc cu Protector, pentru că la orice joc RPG, îmi place cel mai mult să joc cu un personaj care se bazează mai mult pe forță și luptă corp la corp, decât pe magie. Alegerea mi s-a părut imediat înțeleaptă, mai ales că fantoma Lady Katarina, se bazează pe magie.
Gameplay-ul este foarte asemănător cu cel din Diablo. Ai o hartă mare în față, ascunsă în mare parte, care poate fi explorată într-u totul. Acțiunea te duce repede într-un oraș, unde ai la dispoziție questuri, vânzători și artefacte, personaje diferite și cu interese diverse. Unele questuri îți sunt impuse, însă la altele ai posibilitatea de a refuza. Foarte asemănător cu Diablo, din nou, eroul are un set de arme, armuri, inele și artefacte și un inventar, unde poate stoca aur și arme găsite. Nu lipsesc poțiunile de viață (roșii) și mana (albastre), iar armele pot fi vândute sau abandonate. Fiecare acțiune pe care o duci la bun sfârșit te recompensează cu experiență, cu ajutorul căreia poți îmbunătăți statisticile de bază ale eroului, îi poți crește viața, rezistența și puterea magică. Toate aceste sunt influențate și de arme. Armele sunt diferite, iar cele care nu se potrivesc profilului tău de jucător pot fi date și fantomei care te ajută. Pe lângă cele trei elemente amintite mai sus, personajul își dezvoltă o serie de abilități, pe care le deblochezi tot odată cu experiența acumulată. Sunt 8 abilități disponibile pentru fiecare personaj, iar fiecare dintre acestea pot fi upgradate la nivelul 10. Fiecare abilitate are și unele puteri care pot fi și ele deblocate. odată ajuns la nivelul 20, personajul deblochează abilitățile de nivel 2, care sunt variante îmbunătățite ale primelor, iar la nivelul 40 se deblochează abilitățile de nivel 3. Aveți aici un gameplay înregistrat de mine, cu primele misiuni, pentru a vă face o idee despre cum este jocul:
Zilele următoare voi continua să mă joc și voi înregistra în continuare, iar videourile vor fi publicate pe pagina noastră, în secțiunea Video, dacă sunteți interesați să le urmăriți. The Incredible Adventures of Van Helsing: Final Cut se bazează pe o acțiune liniară, cu misiuni specifice genului, însă felul în care sunt prezentate și duse la capăt face diferența. Povestea pe care o dezvăluie jocul este una amuzantă, plină de replici acide între vânător și fantomă, în primul rând, dar și între protagoniști și personajele întâlnite.
Jocul rulează fluent, fără probleme, iar puținele probleme semnalate de utilizatori au fost, se pare, reparate repede de producători. Eu nu am întâmpinat nici o problemă în joc, nici măcar mici erori care se strecoară prin majoritatea jocurilor de astăzi. Gameplay-ul este destul de lung, lumea î ncare te joci este deschisă și sunt multe secrete ascunse. Nu ești limitat la a îndeplini o misiune, și, la fel ca în Diablo, poți explora de câte ori vrei locurile prin care ai mai fost. Complexitatea AI-ului este destul de bună, astfel încât jocul nu devine plictisitor. The Incredible Adventures of Van Helsing: Final Cut mi se pare potrivit atât celor care vor să-l joace relaxat, doar cu mouse-ul, dar și celor care folosesc intensiv tastatura, pentru a beneficia la maxim de scurtăturile disponibile. Totuși, în lupele de final, ai nevoie să stai cu o mână pe taste, pentru a-ți activa în mod constant poțiunile de viață.
Meniul de opțiuni al jocului îți permite să faci multe modificări, îți poți mapa toată tastatura așa cum vrei, îți poți ordona elementele pe ecran cum vrei și poți personaliza absolut totul. The Incredible Adventures of Van Helsing: Final Cut a fost gândit pentru utilizatori și a fost conceput pentru a satisface nevoile tuturor. Faptul că acest joc unește de fapt alte 3, se vede, chiar dacă nu le-ai jucat pe primele. Unele probleme, pe care te aștepți să le vezi, lipsesc și asta se datorează doar interacțiunii cu jucătorii. Ei și-au spus păsurile și NeocoreGames au ascultat. Singurul lucru care l-aș avea eu de reproșat ar fi multitudinea de questuri ușoare. Știu că trebuie să fie multe questuri pentru a mulțumi pe cei mai avansați dintre jucători, dar unele sunt chiar simple și le termini în sub 5 minute. Eu m-aș lipsi de acelea, dar compensează în schimb cu cele mari, care te solicită și fac jocul extrem de interesant.
Pe lângă modul de joc clasic, The Incredible Adventures of Van Helsing: Final Cut are și un mod online, care va atrage toți iubitorii de Metin sau Lineage. În online poți juca scenarii noi, poți avea misiuni noi, dar, în fiecare zi, o nouă misiune este introdusă, astfel încât conținutul este extrem de variat. Ai nevoie de o conexiune la internet pentru a juca aceste moduri, dar nu trebuie să fii în permanență conectat. Progresul din online se sincronizează pe serverele cloud la sfârșitul jocului și se descarcă în PC când te reconectezi.
Grafică și sunet
Dacă nu știi că jocul este unul indie, grafica din The Incredible Adventures of Van Helsing: Final Cut o poți asocia lejer cu aceea a unui titlu produs de o companie de top. Personajele, interfața, terenul, clădirile, animațiile, practic tot ce ține de grafică arată perfect pentru ceea ce este acest joc. Inamicii sunt creați frumos și întruchipează bine mitologia, de aceea, am spus mai devreme că se văd foarte multe elemente similare cu legendele românești. Jocul dispune de o serie de mini filmulețe, în timpul acțiunii, care sunt realizate foarte bine. Acompaniate de un dialog excelent realizat, aceste scene sunt excelente. Din nou, producător a ascultat „vocea mulțimii” (fără vreo analogie la ce se întâmplă zilele acestea la noi în țară) și nu a insistat prea mult cu aceste filme scurte. Ele apar doar când e nevoie neapărată și nu deranjează deloc.
Dialogurile de care am vorbit și mai sus, mai ales între protagonist și Lady Katarina, sunt toate interpretate cu voce și sunt realizate excelent. Fantoma are o personalitate puternică și un limbaj pe măsură, iar transpunerea acestuia în joc este superbă. Chiar și inamicii dispun de un dialog interpretat, iar dacă asculți cu atenție, îți dai seama imediat de intenții sau poți să realizezi cine are „două fețe”, dintre cei cu care interacționezi.
Concluzie
The Incredible Adventures of Van Helsing: Final Cut este primul joc RPG pe care l-am jucat în stilul Diablo și care nu m-a dezamăgit. Sunt pregătit să-mi dedic o mare parte din timp jucându-l și întorcându-l pe toate părțile. Gameplay-ul este aproape perfect, iar grafica și efectele sonore sunt impecabile. Dacă sunteți un fan al genului RPG trebuie să încercați acest joc, obligatoriu dacă nu sunteți, ar trebui să-l jucați, probabil veți deveni…
Un joc frumos..Doar mie mi se pare ca seamana cu WoW?