- Sistem unic de crafting
- Lupte destul de intense
- Design și sunet impecabil
- Necesită controller pentru a te putea bucura de el
- Povestea nu este exploatată suficient
- Greu de jucat echilibrat
Deck13 Interactive au lansat săptămâna aceasta mult așteptatul lor joc RPG, The Surge. Jocul m-a atras cu grafica care arată minunat din trailer și videouri de gameplay, conceptul mi s-a părut interesant așa că m-am decis să-l încerc. The Surge este o combinație între Darksiders și Dark Souls, plasat însă într-un altfel de univers și, cel puțin pe foaie, are potențial uriaș.
Povestea
Protagonistul jocului este Warren, un nou angajat al complexului de cercetare CREO. Chiar înainte ca acesta să înceapă munca, complexul a suferit o catastrofă. Echipat cu exoscheletul de muncă acesta trebuie să lupte cu roboții scăpați de sub control și cu angajații puși pe distrugere, să adune piese și să-și îmbunătățească armura. The Surge este u nRPG plasat într-un univers măcinat de conflicte și afectat masiv de încălzirea globală. Jocul oferă o experiență de calitate, axată pe o dificultate ridicată și bazată pe lupte brutale corp la corp. Găsești elemente de luptă corp la corp specifice genului, culegi piese de la inamicii uciși și dezmembrați și le folosești pentru a-ți întări propriul exoschelet.
Fiind echipat cu această armură, ai puteri extraordinare, dar acestea nu sunt suficiente pentru a supraviețui în complexul CREO. Trebuie să recurgi la tot ce ai la îndemână și trebuie să te pregătești pentru că vei muri destul de des. Exoscheletul oferă multe opțiuni de configurare și îmbunătățire care îți oferă posibilitatea de a executa mișcări și scheme noi în luptă.
Gameplay
The Surge începe în stilul clasic al unui joc RPG dar se diferențiază de gen imediat după ce începi jocul. Acesta are patru componente principale, care se îmbină într-o armonie bună: explorare, crafting, luptă și tactică folosind o dronă. Din cele 4, luptele țin cel mai mult și ocupă mare parte a jocului și vine cu un sistem unic. Obiectele pe care le culegi rezultă din tăierea membrelor adversarilor, iar acest lucru este permis și recomandat în lupte. Dacă te arunci ca nebunul în bătaie vei avea de suferit pentru că jocul este neiertător. Trebuie să-ți studiezi adversarii înainte de a începe atacul și, dacă de exemplu unul dintre aceștia are o sabie în mâna dreapta, cel mai bine ar fi să ataci această mână, să o tai jos și apoi să profiți repede de ocazie cât adversarul este aproape inofensiv și să-l dobori. Acest lucru este relativ ușor de realizat la început, dar devine din ce în ce mai greu pe parcurs pentru că vin din ce în ce mai mulți inamici pe tine. Atacurile pot fi orizontale sau verticale și necesită poziționare înainte de atac, cam ca în For Honor. Dacă ataci o parte a corpului trebuie să-ți atingi nivelul de intensitate dorit pentru a tăia dintr-o lovitură acea parte a corpului, iar apoi poți executa o mișcare de execuție. Problema e că regulile jocului se aplică și invers, iar adversarii profită și ei de slăbiciunile tale. Dacă ești rănit ai două opțiuni: să continui așa nivelul, sau să te întorci în bază pentru reparații. Când te întorci în bază trebuie să aștepți până ți se repară costumul, iar în acest timp îți poți și depozita obiectele culese din lupte. Problema majoră este că în momentul în care ai ieșit din bază, toți inamicii pe care i-ai ucis sunt respawnați și trebuie să te lupți din nou cu ei, ca și cum ai începe de la început nivelul.
Inițial te duci în luptă folosind echipamentul industrial CREO, care îți dă forță dar cam atât. De pe jos culegi părți din inamici, iar armele și implanturile pot fi echipate instant, însă armurile trebuie să treacă printr-un proces de crafting care necesită o schemă tehnică. Craftingul are loc în centrele de reparații și trebuie să fii atent la mai multe aspecte când vrei să faci upgrade. Exoscheletul este echipat cu o sursă de energie care se împarte între implanturi și armură. Este posibil să găsești un echilibru între acestea pentru a dezvolta echilibrat caracterul, în torie, dar mie unul nu mi-a prea ieșit. Puterea se împarte între componente și nu poți avea și o forță mare și viață imensă în același timp. Ai statistici destul de detaliate la dispoziție, dar de multe ori sunt atât de complexe încât trebuie să te străduiești să le înțelegi pe deplin. După primul nivel din joc primești și o dronă, element care pare să fie comun în din ce în ce mai multe jocuri și, în opinia mea, începe să devină neinteresantă. Drona te ajută, atât în explorare cât și în lupte și poate fi și ea upgradată și are destul de multe abilități, atât tactice, cât și ofensive sau defensive.
Armele din joc sunt destul de interesante și variate. Mi-a plăcut ingenuitatea producătorilor în acest aspect pentru că trebuie să folosește unelte mecanice industriale, precum furca unui elevator sau o presă hidraulică și să le transformi în arme. Totul ține de stilul tău de joc pentru că ai destule opțiuni la dispoziție, iar eu am optat pentru o armă undeva la începutul jocului și am rămas la ea,îmbunătățind-o pe parcurs, bineînțeles. Armele sunt gândite pentru a oferi bonus împotriva unui anumit tip de inamici, dar sunt aproape inofensive cu alții, ceea ce face din The Surge un joc destul de dificil. Nivelele de joc sunt concepute destul de mari, dar sunt puține la număr, ca design vorbind. După ce înaintezi în joc descoperi că joci același nivel pe care l-ai terminat cu ceva timp în urmă, dar îl începi din altă zonă și vin mai mulți inamici pe tine. Fiecare nivel are scurtături ascunse, ceea ce face ca explorarea să fie interesantă și dacă le găsești economisești destul de mult timp, însă la finalul nivelului trebuie să te lupți inevitabil cu un boss. Aceștia sunt concepuți în stilul celor din Dark Souls, mari, puternici, periculoși și greu de învins. Fiecare dintre aceștia au o slăbiciune dar e greu de descoperit. Luptele cu ei sunt împărțite în două părți și lupta este destul de lungă și necesită ca tu să repeți aceeași acțiune de multe ori, adică să ataci, să te ferești, să ataci din nou, în același fel. Primele dintre aceste lupte au fost distractive, dar apoi totul a devenit destul de obositor.
Chiar dacă am jucat varianta de PC a lui The Surge, am fost nevoit să folosesc controllerul de Xbox One, mai ales în lupte. Am zis de multe ori că nu mi se pare ok ca un joc pentru PC și console să se fie jucabil aproape exclusiv de pe manetă și pe PC. Pe manetă butoanele și controlul este intuitiv, pe tastatură te nenorocește însă. The Surge poate nu oferă suficient conținut pentru împătimiții jocurilor RPG pentru că se termină în aproximativ 40 de ore dar eu cred că este mai mult decât suficient conținut pentru toată lumea. Nici povestea nu se desfășoară impresionant în joc, cum se întâmplă de obicei în astfel de titluri și se pierde din vedere în cele din urmă și este păcat.
Grafică și sunet
Grafica este punctul forte al jocului. The Surge arată impresionant în zonele mari, deschise .Efectele de lumină, particulele și designul, în general, arată foarte bine. Animațiile din luptă sunt extraordinare, mai ales mișcările de execuție cu care ucizi adversarii. Tema futuristică în stil clasic SF este și ea exploatată foarte bine, iar jocul este foarte luminos, deschis, spre deosebire de majoritatea titlurilor RPG existente. Coloana sonoră este și ea la înălțime, fiind diferită de multe alte jocuri și te face să te simți că faci parte din universul jocului. Muzica din lupte, în special, este perfectă și e o plăcere să joci cu căștile pe urechi la intensitate mare, mai ales că tonurile se schimbă în funcție de acțiunile tale și ești atras astfel în lumea jocului.
Concluzie
Eu nu sunt un fan înflăcărat al jocurilor RPG și nu le stăpânesc foarte bine, dar The Surge m-a atras mult. Grafica și muzica te aduc într-un univers în care ai impresia că ești în control și că poți face orice, chair dacă jocul îți pune multe piedici. Cu toate acestea am avut tot timpul dorința de a continua și de a bate încă un boss și apoi încă unul. Povestea putea fi mai mult lucrată și jocul făcut mai ușor de înțeles sau mai echilibrat, dar acestea sunt cam singurele lucruri rele pe care le pot spune despre joc. Mai trebuie totuși să amintesc un minus din partea mea, pe partea de control, care chiar dacă este intuitiv pe manetă, te obligă să o folosești și pe PC și nu toată lumea are un controller Microsoft destul de costisitor.
[…] The Surge Review […]