Vortex: The Gateway este un nou joc horror de supraviețuire lansat pe Steam sub formă de „Early Access”. Creat cu ajutorul noului Unity 5 de către StormCube Games, jocul este un joc de tip open world, al cărui poveste te plasează pe o planetă extraterestră, iar rolul tău este să explorezi, să te adaptezi și să lupți pentru supraviețuire.
Jocul este încă în stadiul de dezvoltare alpha, însă am apucat să mă joc puțin să-mi dau seama despre ce este vorba. Avem în față un joc de aventură și supraviețuire în care scopul principal este să încerci să reziști cât mai mult pe o planetă străină, folosind orice resursă găsești. Personajul are un inventar în care poți aduna obiecte pe care le găsești, de la mâncare, la sucuri, rădăcini, bucăți de lemn, pietre, ș.a.m.d. Jucătorul are o listă de „rețete”, cu ajutorul cărora poate confecționa o serie de obiecte folositoare mai târziu. Se pot confecționa arme, precum toporiști, săgeți otrăvitoare sau arcuri. De asemenea îți poți construi locuri de făcut mâncarea sau adăposturi.
Vei găsi bambuși pe care îî poți tăia și cu ajutorul lor să-ți construiești casă, garduri, adăposturi pentru vreme rea. Poți vâna animale și poți lua carnea pentru a o găti și consuma, sau blana pentru a confecționa haine. Însă nu toate animalele sunt ușor de vânat. Există animale mici, dar și prădători, care te pot ucide relativ ușor. Scopul principal al jocului este să încerci să faci cât mai multe lucruri ziua, iar noaptea să stai protejat pentru a te feri de extratereștrii, care vin și trimit un fel de zombi rapizi, care te urmăresc. Eu, la prima încercare, am ignorat toate aceste lucruri, iar rezultatul a fost simplu, moarte în prima noapte:
Ai optiuni să stai ascuns, la pândă, sau să duci o luptă directă pentru supraviețuire. În momentul de față, Vortex: The Gateway nu are un sfârșit, un scop al jocului, însă producătorii promit să implementeze și un sistem care să îți permită să termini jocul, în varianta finală. De asemenea, se va implementa și un mod multiplayer pe viitor, pentru început pentru doi jucători care să poată să joace cooperativ.
Jucătorul are unele indicii despre starea de sănătate, acestea fiind rănile suferite, stamina, nivelul de hidratare și de sățietate, iar când în jur este un pericol, îți va apărea o iconiță care indică cât de departe este inamicul și în ce parte.
Grafica jocului este bunicică, dar nu este încă finisată. Introul mi s-a părut extrem de prost, în materie de grafică și sunet, dar producătorul a afirmat că l-a plasat așa temporar, urmând ca în actualizările care vor urma să-i creeze o grafică adecvată. Am întâmpinat și mici probleme la mișcare și ochire, coordonare, în general, însă nu am experimentat crashuri, sau probleme de performanță, lucru foarte bun pentru un joc aflat în stadiul alpha. Vortex: The Gateway este acum disponibil la prețul de 19,99€ pe Steam, iar producătorii au anunțat că prețul pentru produsul final va fi ceva mai mare.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.