Register
Or


A password will be e-mailed to you.

Săptămâna aceasta am avut ocazia să jucăm cel de-al doilea joc lansat de Compulsion Games, mult așteptatul We Happy Few, aflat în plină dezvoltare și disponibil pe Steam în Early Access. Plasat în 1964 într-un univers plin de anomalii în Anglia, jocul ne cere  să supraviețuim și să încercăm să evadăm dintr-o societate plină de paranoia și droguri.

Povestea

Acțiunea jocului are loc în Wellington Wells, un oraș din sud vestul Angliei în 1964. În 1933 lumea din acest oraș a deviat de cea reală, iar în această realitate paralelă germanii au reușit să ocupe Marea Britanie în cel de-al Doilea Război Mondial. Mare parte din Anglia este în ruine, iar la fel se întâmplă și în Wellington Wells. În perioada ocupării orașului, pentru a scăpa de depresie, locuitorii orașului au inventat un drog numit Joy, care îi face să uite cele întâmplate și să se simtă tot timpul fericiți, atâta timp cât continuă să ia drogul.

WeHappyFew_01

În We Happy Few vom juca cu un Downer, un personaj care nu și-a mai luat pastilele. Per total există 3 astfel de personaje în joc, iar fiecare are o poveste și vom putea juca cu toți trei. Toate cele trei personaje au amintiri macabre cu lucruri oribile pe care le-au făcut în trecut și toți au un scop de care trebuie să se ocupe imediat.

WeHappyFew_06

Gameplay

Chiar dacă este încă în plină dezvoltare, We Happy Few este perfect jucabil în acest moment. Povestea nu este completă, dar jocul oferă destul de multe ore de joc cu un concept nou, interesant și ușor de învățat. Personajul cu care joci se numește Arthur Hastings și este un muncitor în cadrul administrației locale din Wellington Wells. Nemailuând pastilele, personajul nostru iese din rutina locului de muncă, iar acest lucru îi deranjează pe colegii săi și îl forțează pe protagonist să evadeze în lumea exterioară. De aici începe ideea jocului, iar scopul tău este să te integrezi în societate, să nu pari diferit și să găsești modalități ingenioase de a supraviețui.

WeHappyFew_03

Odată ieșit pe străzile din oraș vei da de un loc parțial distrus în urma războiului, iar cetățenii par a fi în interiorul unui spital de nebuni, umblând veseli în ordine, încercând să facă totul să pară normal, când de fapt toate lucrurile sunt anapoda. Primul lucru pe care îl poți face este să explorezi zonele din jurul tău, iar astfel vei descoperi diferite locații pe cât de ciudate, e atât de pitorești. Explorând vei descoperi misiuni care sunt destul de bine explicate, dar complicat de terminat. Una din primele misiuni îți va cere să scap ide un cadavru, iar tu va trebui să faci asta fără să trezești suspiciuni. Dacă ești prins vei fi victima unei revolte stradale și supraviețuirea ta nu va dura prea mult.

WeHappyFew_04

Explorarea are și avantaje și dezavantaje. În primul rând explorând vei putea găsi elemente necesare scopului final, evadării din oraș. Zonele noi ale orașului sunt închise, așa că va trebui să găsești metode de a le deschide. Uneori ai nevoie de o cheie, alteori de trucuri. Ideea de crafting este inclusă aici în joc și astfel, ca în toate jocurile de supraviețuire, pentru a găsi elementele necesare pentru crafting va trebui să cauți peste tot. Aici intervin elementele negative. Fie vei enerva pe cineva și va trebui să te lupți sau să fugi, fie vei intra într-un loc contaminat și te vei trezi cu o boală de care pentru a scăpa trebuie să găsești alte obiecte rapid. Ideea generală este să culegi cât mai multe obiecte, pentru că astfel vei primi rețete pentru crearea unor obiecte care îți vor folosi mai târziu.

WeHappyFew_12

Per total, conceptul este extrem de interesant. Poți alege practic ce vrei să faci și cum să joci. Poți lupta cu adversarii, atât cu mâinile goale cât și cu armele pe care le confecționezi, poți alege să fugi, să te integrezi, păcălindu-i pe toți sau poți juca și fără nici un scop, doar pentru a trăi, găsind mâncare, apă și locuri de dormit. Eu de abia aștept ca jocul să fie finalizat pentru a putea încerca toată experiența pe care o oferă We Happy Few și a explora povestea în totalitate.

WeHappyFew_14

Grafică și sunet

We Happy Few se află în plină dezvoltare, dar pe partea de grafică mie mi se pare cam finalizat, cel puțin în părțile jocului disponibile în acest moment. Imaginile sunt ilustrate într-un stil similar cu cel al filmelor de animație, iar decorurile sunt extrem de bogate și ilustrează o caricatură a lumii moderne, legându-se de multe elemente prezente în cultura Angliei. Animațiile sunt foarte bune și realizate bine. Pe partea de sunet, lucrurile stau bine. Efectele sonore, muzica și vocile sunt realizate la un înalt nivel de profesionalism și cu multă atenție.

WeHappyFew_08

Concluzie

Chiar dacă este puțin cam scump, We Happy Few este un joc unic. Povestea este încurcată, dar se dezleagă pe parcursul jocului, gameplay-ul este foarte intuitiv și ne oferă o libertate mare, iar grafica este realizat impecabil. Nu mă pot pronunța în privința nivelului de performanță al jocului pentru că l-am încercat pe Xbox One, dar nu am întâlnit niciun bug în peste 8 ore de joc. Dacă aveți resursele financiare necesare vă recomand cu căldură să cumpărați acest titlu, chiar dacă este în Early Access, pentru că are deja destul de mult de oferit și va oferi și mai mult în momentul finalizării.

Lasa un comentariu
Asrock
%d blogeri au apreciat:
Sari la bara de unelte